Miniştrii români deţin recordul la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte prezenţa la reuniunile Consiliului Uniunii Europene

O analiză realizată la nivel european relevă faptul că miniştrii români deţin recordul la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte prezenţa la reuniunile Consiliului Uniunii Europene, instituţie a cărei Preşedinţie va fi preluată de către România în premieră la 1 ianuarie 2019.

Astfel, miniştrii români au luat parte la peste 90% dintre întâlniri, în timp ce media europeană se situează la 76%. Cifrele prezentate de grupul danez de analiză „Europa” şi citate de „EUobserver” sunt bazate pe minutele reuniunilor Consiliului Uniunii Europene din perioada 28 iunie 2015 – 1 august 2018.

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene asigură prin rotaţie între statele membre la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special cu Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie