Budapesta amenință că va expulza un consul ucrainean, ca răspuns la acţiunile Kievului în Transcarpatia

Budapesta promite măsuri similare în cazul în care Kievul decide să-l expulzeze pe consulul ungar în oraşul Berehove, din regiunea Transcarparia – a anunțat ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, înainte de a pleca la reuniunea Adunării Generale a ONU de la New York. „Dacă partea ucraineană îl va expulza pe consulul Ungariei, acest lucru nu va rămâne fără un răspuns proporțional din partea Budapestei, însă sperăm că o astfel de situaţie poate fi evitată” – a declarat Szijjártó. Ministrul a confirmat că se va întâlni cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, la New York, adăugând că, în ultimul timp, în Ucraina se intensifică sentimentele anti-maghiare. Szijjártó asociază această situaţie cu pregătirile pentru alegerilor prezidențiale și parlamentare din Ucraina, planificate pentru anul 2019. Potrivit şefului diplomaţiei ungare, prin evenimentele de săptămâna trecută, „s-a mers prea departe” și au fost depăşite toate „regulile scrise și nescrise ale dreptului internațional și ale diplomației”, „fiindcă serviciile speciale din Ucraina au efectuat o operațiune specială în sediul unui consulat al Ungariei, ţară membră NATO”. „Dubla cetățenie este ceva obişnuit în Europa, iar dacă Ucraina dorește într-adevăr să se îndrepte spre UE, nu poate pune la îndoială o astfel de instituție” – a atras atenţia Szijjártó, adăugând că Ungaria va continua să recurgă la pași care să încetinească aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei. Amintim că un nou scandal a izbucnit între Kiev şi Budapesta, după ce pe internet a apărut o înregistrare video în care cetățeni ucraineni din Transcarpatia care au obţinut cetăţenia Ungariei depun jurământul de credinţă faţă de statul ungar în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Consulatului Ungariei din oraşul Berehove. În înregistrarea video, consulul ungar îi îndeamnă pe cei care depun jurământul să-și ascundă noua cetățenie de autoritățile ucrainene. Ulterior, ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a declarat că este posibil ca partea ucraineană să-l expulzeze pe consulul ungar din Berehove./sdan/sdm2

(www.eurointegration.com.ua – 24 septembrie)