Premierul Bulgariei, în vizită oficială în SUA

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, efectuează o vizită oficială în SUA, unde va participa la cea de-a 73-a sesiune a Adunării generale a ONU de la New York. În cursul zilei de luni, şeful executivului de la Sofia urmează să se întâlnească cu preşedintele american, Donald Trump. În cadrul ONU, Borisov va susţine o alocuţiune legată de principala temă a dezbaterii, „ONU pentru toţi oamenii: conducere globală şi responsabilităţi comune pentru societăţi paşnice, egale şi durabile”. Prim-ministrul Bulgariei va fi prezent şi la reuniunea la nivel înalt „Apel global la acţiune pentru a soluţiona problema drogurilor”, organizată la iniţiativa preşedintelui Trump. Bulgaria este co-organizator al evenimentului./ddaniela/sdm2

(www.novini.bg – 24 septembrie)