Peste 900 de proiecte dedicate aniversării Centenarului vor putea fi puse în practică cu cele 150 de milioane de lei

Peste 900 de proiecte dedicate aniversării Centenarului vor putea fi puse în practică cu cele 150 de milioane de lei pentru finanţarea de proiecte propuse de unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile centrale şi ONG-uri. Este vorba, printre altele, de spectacole, festivaluri, expoziţii, monumente şi cărţi. Ministrul culturii, George Ivaşcu, a mai spus, astăzi, că proiectele au fost verificate din punct de vedere juridic şi economic, astfel încât transferul banilor se poate face firesc şi în legalitate. În privinţa sculpturii ,,Cuminţenia pământului „, ministrul culturii a declarat că a fost adoptată o hotărâre de guvern prin care donaţiile să fie returnate celor care au sprijinit acest demers şi că s-a luat legătura cu proprietarii de drept, ne-a transmis reporterul RRA, Petruţa Dinu./aburtica/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 septembrie)