PORTRET: George Gershwin – 120 de ani de la naştere

de Răzvan Moceanu

Miercuri, 26 septembrie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui George Gershwin, unul dintre cei mai importanţi compozitori americani ai secolului al XX-lea şi unul dintre creatorii jazz-ului simfonic.

Jacob Gershowitz, pe numele avut la naştere, a apărut pe lume la 26 septembrie 1898, la New York, fiind fiul unui cuplu de imigranţi ruşi cu ascendenţă evreiască, Morris Gershovitz şi Rose Bruskin.

Copilul a ascultat pentru prima oară jazz live la vârsta de 6 ani, apoi, în 1910, părinții cumpără un pian pentru fratele său mai mare, Israel, însă Jacob avea să pună stăpânire pe acest instrument, cântând „după ureche” și dovedind un talent muzical ieşit din comun.

În anii adolescenţei, a luat lecţii muzicale, cei mai importanţi pedagogi fiind Charles Hambitzer, care l-a învăţat tehnica de execuție convențională, şi Rubin Goldmark, profesorul său de compoziţie. În aceeaşi perioadă, George a lucrat în domeniul publicităţii muzicale.

În anul 1916, a debutat cu prima sa compoziţie, „Rialto Ripples”, iar în 1919, compunea melodia „Swanee”, scrisă pentru musical-ul „The Capitol Revue”, în interpretarea lui Al Jolson, care s-a bucurat de un succes răsunător. În acelaşi an apărea şi primul său cântec devenit hit, „La, La Lucille”.

A urmat semnarea unui contract cu editorii muzicali de la „Harms Publishers”, specializați în musical-uri, acesta fiind momentul în care adoptă pseudonimul George Gershwin, iar fratele său Israel, pe cel de Ira Gershwin.

În 1920, directorul de orchestră Paul Whiteman îi comandă o piesă   instrumentală pentru formația sa, rezultatul fiind celebra „Rhapsody in blue”, o compoziție pentru pian și orchestră, care este prezentată în primă audiție la 12 februarie 1924, în Aeolian Hall din New York. „Rhapsody in Blue” a făcut rapid înconjurul lumii şi este considerată lucrarea sa cea mai importantă. „Rapsodia Albastră” era o partitură revoluţionară pentru încoronarea stilului propriu jazz-ului simfonic şi împleteşte fragmente de jazz tipic, ritmuri sincopate şi efecte onomatopeice.

A urmat o lungă şi strânsă colaborare a celor doi fraţi, Ira şi George, primul scriind de obicei textele muzicii compuse de fratele său.

Primul rezultat al colaborării de anvergură a celor doi este comedia muzicală „Lady Be Good”, primul spectacol pentru Broadway al fraţilor Gershwin, prezentat în 1924 şi  care a cuprins melodii care aveau să cunoască un mare succes, precum „Fascinanting Rhythm” și „The Man I Love”.

Anul 1925 a venit cu multe noutăţi, musical-ul „Tell Me More” se juca pe Broadway şi la Londra, Gershwin a prezentat „Concertul în F” pe scena de la Carnegie Hall, si de asemenea, a avut loc premiera primei sale operete, „Song of the Flame”.

Cei doi fraţi aveau să se consacre drept unul dintre cele mai importante cupluri de creatori de spectacole din istoria Broadway-ului, remarcabile fiind punerile în scenă „Oh, Kay!” – în 1926, „Strike up the Band” – cu celebra melodie „I’ve Got A Crush On You” – şi „Funny Face” – ambele în 1927, „Girl Crazy” – în 1930 (ce conținea faimoasele melodii „I Got Rhythm” și „Embraceable You”), dar şi spectacolul satiric „Of Thee I Sing” – în 1931, primul musical distins cu Premiul Pulitzer, în 1932, pentru creatorii lui, George Gershwin, George S. Kaufman, Morrie Ryskind şi Ira Gershwin.

În 1928, frații Gershwin se aflaseră într-o călătorie la Paris, care devenise sursa de inspirație al lui George pentru a compune poemul simfonic şi fantezie orchestrală, „An American in Paris”.

În anul 1934, George a pornit într-un lung turneu pentru a celebra 10 ani de la realizarea compoziţiei sale „Rhapsody in Blue”.

În anul 1933, cei doi fraţi încep să conceapă un proiect îndrăzneț, punerea în scenă sub forma unei opere muzicale populare (operă folk) a povestirii „Porgy and Bess” de Dubose Heyward, inspirată din viața populației afro-americane.

Cea mai ambiţioasă lucrare a lui George Gershwin, care cuprindea piese devenite în timp extrem de populare – „Summertime”, „I Got Plenty of Nothing”, „It Ain’t Necessarily So” – , este prezentată, în premieră, la 30 septembrie 1935, la Boston, fiind ovaţionată la final prin ropote de aplauze.

George Gershwin este autorul unor compoziţii clasice, care includ un concert pentru pian şi orchestră – în 1925 şi Trei preludii pentru pian – în 1936. Gershwin a compus melodii devenite celebre, compoziţiile sale fiind interpretate de artişti remarcabili precum Frank Sinatra, Louis Armstrong, Herbie Hanock, Ella Fitzgerald şi mulți alții.

Din  anul 1936, George Gershwin se dedică în special muzicii de film, se mută la Hollywood şi realizează coloana sonoră a peliculei „The Magnificent Adventure”, care i-a avut pe Ginger Rogers și Fred Astaire în rolurile principale.

Apoi a început să lucreze la coloana sonoră a filmului „The Goldwyn Follies”, însă o criză însoţită de pierderea cunoștinței îi fac pe medici să cerceteze problemele sale mai amănunţit şi să descopere o tumoră a creierului, pe care au operat-o imediat, fără succes.

George Gershwin a trecut în eternitate la 11 iulie 1937, la Los Angeles, la doar 38 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Westchester Hills din Hastings-on-Hudson, New York.

Pentru activitatea lor muizicală remarcabilă, frații George și Ira Gershwin au primit, la 4 iunie 1998, o stea pe Walk of Fame din Hollywood.