Revista presei internaţionale – 26 septembrie 2018

Relaţiile şi interacţiunile dintre liderii lumii, aşa cum sunt evidenţiate de Adunarea Generală a ONU, dar şi de alte evoluţii recente, sunt în centrul atenţiei presei internaţionale.

După cum era de aşteptat, în discursul pe care l-a susţinut la ONU, „Trump a respins globalismul şi a reliefat o politică externă pornind de la principiul întâietăţii Americii”, titrează Washington Post. Preşedintele american „a emis avertismente drastice pentru liderii Iranului, Siriei, Venezuelei şi Chinei referitor la ceea ce el a calificat drept comportamentul lor tâlhăresc. Şi totodată a clarificat că în afacerile sale SUA nu vor ţine cont de constrângerile impuse de consensul aliaţilor şi partenerilor tradiţionali”, detaliază Washington Post. „În al doilea discurs al său în faţa Adunării Generale a ONU, preşedintele Trump a luat apărarea politicilor sale menite a susţine interesele poporului american”, notează Wall Street Journal. Însă multe din ziarele americane observă că nici la ONU, Trump nu a putut scăpa de problemele din politica internă. Întrucât, după cum punctează New York Times, „în timp ce preşedintele îndeplinea ritualurile unui şef de stat, era într-una absorbit de furtunile de la Washington”, anume cea din jurul adjunctului ministrului justiţiei Rod Rosenstein şi cea care îl vizează pe judecătorul Brett Kavanaugh, nominalizat pentru Curtea Supremă. Nu este deci surprinzătoare concluzia la care ajunge Washington Post, anume că „Trump pare singuratic la ONU”. Şi asta pentru că, subliniază articolul din ziarul american, liderul de la Casa Albă „a provocat dispute comerciale cu aliaţi apropiaţi, a pus sub semnul întrebării tradiţionalele alianţe cu Occidentul, a retras SUA din acorduri internaţionale precum cel de la Paris pe tema climei şi i-a contrariat pe mulţi din participanţii la reuniunile internaţionale”. Mai puţin poate pe premierul britanic Theresa May, care într-un interviu acordat cotidianului The Independent „spune că are încredere în Donald Trump” dar recunoaşte că „a avut o serie de neînţelegeri cu preşedintele SUA” cu care „nu este de acord în privinţa pactului nuclear cu Iranul”. Tocmai pentru a salva înţelegerea convenită cu Teheranul, liderii europeni au convenit la ONU să înfiinţeze o entitate legală care să faciliteze realizarea unor tranzacţii financiare legitime cu Iranul”, relatează La Stampa citând-o pe Federica Mogherini, înaltul reprezentant al UE pentru politică externă. Ziarul italian precizează că la reuniunea liderilor europeni au participat şi celelalte puteri semnatare ale acordului din 2015, China şi Rusia. „Giganţii lumii au înfruntat Statele Unite!” conchide cotidianul turc Milliyet. Un alt ziar turc, Hurriyet scrie despre decizia Rusiei de a furniza Siriei sisteme antirachetă S-300. Aceste rachete „erau pregătite să fie livrate Siriei încă din anul 2013, dar în urma rugăminţii Israelului s-a renunţat la predarea lor în ultimul moment”, notează acelaşi jurnal de la Ankara. „Planul Rusiei de a livra sistemul antirachetă S-300 Siriei în decurs de două săptămâni va pune în pericol regiunea”, atenţionează Jerusalem Post, citându-l pe premierul israelian Netanyahu. Şi tot Jerusalem Post menţionează că aceste arme avansate „vor constitui o ameninţare pentru avioanele israeliene aflate în misiune împotriva unor ţinte iraniene din Siria”. La rândul său, America anunţă o altă tranzacţie de armament cu potenţial destabilizator, către Taiwan. Acordul în valoare de 330 de milioane de dolari „evidenţiază sprijinul Washington-ului pentru Taipei în cadrul înfruntării cu China”, remarcă Financial Times, iar Le Monde consideră că prin vânzarea de noi echipamente militare către Taiwan „Statele Unite au provocat Beijingul”. Iată însă cum vede presa franceză discursurile ţinute de liderii lumii la Naţiunile Unite. „Macron apără ‘multilateralismul’ iar Trump ‘suveranitatea'”, titrează Le Monde, remarcând că actuala Adunare Generală are loc „sub semnul sfidării”. Le Figaro notează că spre deosebire de preşedintele american, Macron „a făcut apel la reglementarea crizei iraniene prin dialog şi multilateralism”. Iar de la Bruxelles, EUobserver îl citează pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres care „a avertizat că lumea suferă de un caz grav de ‘dezordine a deficitului de încredere'”. Şeful organizaţiei mondiale a spus că „polarizarea este în ascensiune şi populismul este în marş”. Iar cu referire la Europa a dat exemplul situaţiei interbelice când „în lipsa unor cadre multilaterale puternice de cooperare şi soluţionare a problemelor la nivel european, rezultatul a fost un dureros război mondial”, relatează observatorul de la Bruxelles.

Adriana Buzoianu, RADOR