Ministrul chinez de Externe respinge acuzaţia preşedintelui Trump legată de presupusa implicare a Chinei în alegerile americane

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a respins o acuzaţie formulată de preşedintele SUA, Donald Trump, potrivit căreia autorităţile de la Beijing se amestecă în alegerile parțiale pentru Congresul SUA din luna noiembrie. Domnul Wang a precizat că statul chinez nu s-a amestecat în niciuna dintre afacerile interne ale vreunei ţări. Liderul american a lansat acuzaţia respectivă în timpul prezidării unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU şi a menţionat că „Beijingul nu a dorit ca Partidul Republican să câştige deoarece administraţia sa înfruntă China în domeniul comerţului”, relatează corespondentul BBC./cstoica

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 septembrie