90 de ani de aplauze

Peste o lună compozitorul Ennio Morricone va împlini 90 de ani, iar orchestra Academiei Santa Cecilia a anticipat evenimentul şi l-a omagiat joi seară printr-un concert special intitulat: „Ennio 90″.
Maestrul a urcat pe podiumul Auditoriumului Parco della Musica în aplauzele prelungite ale publicului şi a dirijat lucrările ”Biblia”, o compoziţie pentru cor şi orchestră care ar fi trebuit să facă parte din coloana sonoră a filmului cu titlul omonim realizat de John Huston şi ”Legenda pianistului pe Ocean”. Cea de-a treia compoziţie a maestrului interpretată de muzicienii de la Santa Cecilia, ”Sicilo e altri frammenti” a fost dirijată de Carlo Rizzari care, împreună cu Nicola Piovani l-a acompaniat pe maestru pe toată durata concertului, alternându-se la pupitrul orchestrei şi al corului de la Santa Cecilia.
La evenimentul organizat de Accademia Nazionale di Santa Cecilia pentru a sărbători cei 90 de ani ai compozitorului au participat primele două personalităţi majore ale statului italian: preşedintele Republicii Sergio Mattarella împreună cu fiica Laura şi preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati. www.ilmessaggero.it

Traducerea: Cătălina Păunel/cpaunel