Revista presei internaţionale – 28 septembrie 2018

Acuzaţii, tratative eşuate sau în curs de eşuare, dar şi tentativele de destindere a scenei politice internaţionale sunt urmărite cu interes de ziarele străine, atente să vadă care ar fi soluţiile ieşirii din impas.
„China l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump de ‘denigrare’ după ce el a susţinut că Beijingul încearcă să se amestece în apropiatele alegeri programate în Congres pentru luna noiembrie”, informează oficiosul chinez „China Daily”. „Nu ne-am amestecat, nu ne amestecăm şi nu ne vom amesteca în afacerile interne ale vreunei ţări şi nu acceptăm asemenea acuzaţii nefondate la adresa Chinei”, a declarat ministrul de externe Wang Yi, citat de acelaşi ziar. Potrivit cotidianului american „The New York Times”, Donald Trump ar fi afirmat în faţa Consiliului de Securitate al ONU că, cităm, „China încearcă să se amestece în apropiatele alegeri din 2018 şi luptă împotriva administraţiei mele. Nu vor ca eu sau noi să câştigăm pentru că eu sunt primul preşedinte care a ripostat vreodată în faţa Chinei în materie de comerţ, iar noi suntem pe cale de a câştiga disputa”.
Rămânând în sfera tratativelor, trebuie spus că, ieri, „secretarul de stat amercan, Mike Pompeo, a prezidat Consiliul de Securitate al ONU pe tema unor discuţii legate de Coreea de Nord”, după cum informează cotidianul britanic „The Sun”. Mai mult, revista americană „Time” anunţă că, „luna viitoare, Pompeo se va deplasa în Coreea de Nord pentru o eventuală revigorare a tratativelor pe tema denuclearizării nord-coreene, dar şi pentru a aranja o a doua întrevedere între partru ochi dintre preşedintele Trump şi liderul nord-coreean, Kim Jong-un”.
Tot despre tratative se vorbeşte şi în Europa. Publicaţia franceză „Le Point” informează că „liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, s-a declarat gata de guvernare, denunţând politica guvernului conservator”. Iar ziarul spaniol „La Vanguardia” titrează că „Partidul Laburist se deschide către posibilitatea unui alt referendum pe tema Brexitului”. „Laburiştii ne vor ruina pe toţi”, se teme cotidianul britanic „Daily Express”. Iar britanicul „The Guardian” se întreabă: „Poate Corbyn să salveze Brexzitul sau Marea Britanie?”. Întrebarea este justificată, având în vedere că, ieri, Corbyn a plecat la Bruxelles, unde a discutat cu însuşi Michel Barnier, şeful negociatorilor UE pe tema Brexitului, după cum anunţă ziarul „The Sun”. Iar concluzia cotidianului italian „Il Giornale” pare simplă: „La atac împotriva capitalismului, Corbyn o sfidează pe Theresa May”.
În sfârşit, nişte tratative vor avea loc şi astăzi, de această dată în Germania. Preşedintele turc Recep Tayyip  Erdoğan se află acolo într-o vizită care, în opinia ziarului turc „Hürriyet” este una „istorică”. Acelaşi ziar notează că, „astăzi, preşedintele turc se va întâlni cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi cu cancelarul german Angela Merkel”. „La ce s-o fi aşteptat  Erdoğan în drum spre Germania?”, se întreabă cotidianul german „Die Welt”. Iar ziarul  „Frankfurter Rundschau” susţine că „Erdoğan vine în calitate de petiţionar”. Cotidianul austriac „Kurier” estimează însă că „Erdoğan a pornit într-o ofensivă de şarm, numai că acolo el se va izbi de critici dure”.

(Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR)