Preşedintele Bulgariei face apel la unitate naţională

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a făcut apel la unitate naţională. Într-un discurs special, şeful statului bulgar a precizat că un grup de personalităţi publice i-au adresat rugămintea de a prelua această iniţiativă. Radev a subliniat că derapajele publice moştenite trebuie să fie depăşite, şi nu folosite cu rele intenţii în politică. „Bulgaria a ales calea democraţiei europene şi trebuie să-şi construiască viitorul în jurul principiilor libertăţii, dreptului, justiţiei şi respectului pentru oameni. Eu cred că după ani de dezbinare, societatea noastre va realiza din ce în ce mai mult nevoia de unitate. Procesul va fi lung, se va confrunta cu rezistenţa forţelor care se hrănesc cu dezbinarea, însă am convingerea că înţelepciunea va triumfa”, a mai spus preşedintele Bulgariei. /ddaniela/sdm2

(www.dariknews.bg – 29 septembrie)