Bucureştiul, una dintre cele mai sigure capitale europene

Bucureştiul este una dintre cele mai sigure capitale europene, situându-se printre primele cinci din acest punct de vedere, spune şeful Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, Graţiela Văduva. Declaraţia a fost făcută astăzi, cu ocazia deschiderii oficiale a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Graţiela Văduva a vorbit, totodată, despre necesitatea elaborării unui ghid de comportament civic:
Graţiela Văduva: Anul acesta ne dorim foarte mult ca populaţia să vină alături de noi, de aceea am lansat şi consultări publice în cadrul unei mari campanii numite „Împreună respectăm ordinea publică”, prin ordine publică neînţelegând o structură de poliţie, ci pace şi liniştea socială, obţinută prin aplicarea legislaţiei şi a normelor de comportament civic. Pentru că România anul viitor va fi preşedinta Consiliului Uniunii Europene, ne-am gândit ca după consultarea populaţiei să putem să avem, împreună cu populaţia, un ghid de comportament civic, care să vină alături de legislaţie şi să ofere cadrul necesar pentru siguranţă. Acest ghid de comportament civic va fi şi pentru cetăţeni români, şi pentru cetăţeni străini şi pentu poliţişti.
Realizator: În capitală, principala infracţiune este furtul din buzunare, a mai spus Graţiela Văduva. În ceea ce priveşte lovirile şi violenţele, acestea se petrec mai ales în familie, de multe ori în urma consumului de alcool, ne-a transmis reporterul nostru Daniela Mănuţă./ilixandru/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 octombrie)