Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud şi de Est ajunge în weekend în București

Ajuns la cea de-a 23-a ediție, RIUF-The Romanian International University Fair revine în acest weekend, pe 6 și 7 octombrie, la Sala Palatului din București, cu activități noi și universități aflate în premieră în România.

Peste 100 de universităţi şi instituţii educaţionale din țări precum România, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Franța, USA, Arabia Saudită, Spania sau Germania sunt pregătite să răspundă la întrebările legate de programele de studiu (licență, masterat, MBA, doctorat) din țară și din străinătate. La RIUF vor fi prezente 50 de universități din Marea Britanie şi universităţi aflate în top 100 mondial precumImperial College LondonUniversity College LondonUniversity of BristolUniversity of NottinghamUniversity of SheffieldBirmingham University.

În acest weekend, vizitatorii vor găsi la cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud și de Est peste 7.000 de programe de licenţă şi masterat în peste 30 de domenii de activitate precum inginerie, arte, business, marketing, IT&Computer Science, management hotelier, drept, medicină, arhitectură.

Mai bine de 20 de universităţi din Olanda vor oferi informaţii despre programele de licenţă, masterat şi doctotrat. Radboud University, de exemplu, va oferi informaţii despre 12 programe de studiu la nivel licență și peste 35 de master în limba engleză.

RIUF YouForum îi ajută pe cei prezenți la eveniment să afle ce carieră sau program de studiu li se potrivește, inspirându-se de la oamenii din echipele celor mai cunoscute și apreciate branduri românești și interacționând direct cu reprezentanții celor mai căutate universități din România și din străinătate.

Pe 6 și 7 octombrie, la Sala Palatului, vizitatorii vor găsi pe lângă cele peste 100 de universități și instituții educaționale:

 ateliere practice despre cum îți construiești un CV creativ, IT&gaming, business, social media, DJing, gaming;

 sesiuni de discuții despre cum îți poți alege facultatea potrivită, avantajele voluntariatului, creative thinking, learning versus doing;

 prezentări ale programelor de studii și ale universităților internaționale prezente la RIUF-The Romanian International University Fair. 

Sinteză: Mariana Drăgoi