Preşedintele Interpolului este dat dispărut după o călătorie în China, a declarat un oficial francez

Poliţia din Franţa a deschis o anchetă pentru a stabili unde se află preşedintele agenţiei internaţionale de poliţie Interpol, Meng Hongwei, după ce soţia acestuia l-a declarat dispărut în urma unei călătorii în ţara sa nativă, China. Oficialul francez a precizat, sub condiţia anonimatului, că soţia lui Men Hongwei a anunţat poliţia vineri. Potrivit informaţiilor, Meng Hongwei a plecat din oraşul francez Lion, de la sediul central al Interpolului şi a sosit în China la sfârşitul lunii septembrie. Soţia lui Meng Hongwei afirmă că de atunci nu a mai primit nicio ştire despre soţul ei. Potrivit unui comunicat emis de Interpol, agenţia afirmă că este conştientă de informaţiile apărute în presă în legătură cu presupusa dispariţie a preşedintelui Meng Hongwei. De asemenea, cazul priveşte deopotrivă Franţa şi China, iar secretarul general al agenţiei va prelua momentan conducerea Interpolului. Meng Hongwei, în vârstă de 64 de ani, a preluat conducerea Interpolului în noiembrie 2016, iar mandatul său durează până în 2020. Anterior, Meng Hongwei a fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale Chineze pentru Controlul Narcoticelor şi directorul Biroului Naţional Chinez de Luptă Împotriva Terorismului./mbaciu/denisse

(EURONEWS – 5 octombrie)