Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European va examina raportul privind aplicarea Acordului de asociere cu Republica Moldova

Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European va examina, astăzi, un raport privind aplicarea Acordului de asociere cu Republica Moldova, raport în care se constată o serie de îngrijorări faţă de deterioarea situaţiei din ţară, legate în special de adoptarea sistemului mixt de vot şi de invalidarea alegerilor pentru primăria capitalei.

Corespondenţă de la Chişinău – Reporter: Cristina Popuşoi – Proiectul raportului constată o serie de evoluţii pozitive, care au condus în particular la ameliorarea sistemică a sectorului financiar din Republica Moldova. Cu toate acestea, evoluţiile respective au fost umbrite de abateri de la standardele democratice, precum reforma electorală, adoptată contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, sau anularea votului pentru Primăria Chişinău.

De asemenea, sunt denunţate presiunile asupra liderilor opoziţiei, lipsa de independenţă a sistemului judiciar şi monopolizarea presei. Potrivit analistului Ion Tăbîrţă, relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană sunt în declin şi, în afară de suspendarea asistenţei macrofinanciare, există şi riscul revenirii la regimul de vize, ca urmare a adoptării unor legi controversate, precum cele privind amnistia de capital sau oferirea cetăţeniei prin investiţii.

Amintim că Bruxelles-ul a suspendat acordarea unui ajutor macrofinanciar, de 100 milioane de euro, destinat Republicii Moldova. În proiectul raportului este menţinută poziţia că orice decizie privind acordarea finanţării va fi luată numai după alegerile parlamentare şi doar dacă acestea vor avea loc în conformitate cu standardele democratice./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie