Combinatul ArcelorMittal din Galați va fi cumpărat de Grupul britanic Liberty

Grupul britanic Liberty, un actor important pe piaţa mondială de oţel, a anunţat astăzi un acord pentru cumpărarea a patru combinate siderurgice din Europa, între care şi ArcelorMittal din Galaţi. Cele patru unităţi au peste 12.500 de angajaţi şi vor poziţiona compania britanică în centrul industriei siderurgice de pe continentul european. Corespondentul RRA Maria Măndiţă are detalii.
Reporter: Vânzarea combinatului de la Galați a fost parte a înțelegerii pe care ArcelorMittal a stabilit-o cu reprezentanții Comisiei Europene, în contextul achiziției de către grup a celui mai mare producător de oțel din Europa, combinatul Ilva Italia. Dacă oferta Liberty House se va perfecta, aceasta va fi a doua vânzare a Combinatului Siderurgic de la Galați după privatizarea din 2001, când în unitate lucrau puțin peste 27.000 de angajați, față de cei peste 6.000 câți mai muncesc astăzi. Prin achiziția combinatelor siderurgice din Galați și Ostrava din Republica Cehă, precum și a laminoarelor de la Skopje din Macedonia și Piombino din Italia, Grupul britanic Liberty va depăși dublul capacității de producție de oțel la nivel global, asta în condițiile în care grupul deține deja o poziție puternică în Regatul Unit și furnizează oțel pentru Australia și SUA. Referindu-se la oferta fermă de achiziție a Combinatului de la Galați a Grupului Liberty House, directorul general al ArcelorMittal Galați, Bogdan Grecu, a declarat: „Această etapă din istoria noastră deschide oportunități noi, nu doar pentru continuare producției de de oțel la Galați, ci și pentru modernizarea combinatului.”/eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie