A doua zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Italia

Cea de-a doua zi a vizitei de stat a preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Italia va avea o componentă predominant economică. Ieri, discuţiile cu preşedintele şi premierul Italiei s-au concentrat pe importanţa comunităţii româneşti din peninsulă şi pe priorităţile ţării noastre pe perioada exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor. Oana Bâlă revine cu o relatare de la Roma:

Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis va participa astăzi la deschiderea Forumului de afaceri România-Italia, eveniment menit să stimuleze dimensiunea economică a parteneriatului strategic consolidat, în contextul în care, în 2017, valoarea schimburilor comerciale a fost de 14,6 miliarde de euro, cea mai ridicată valoare înregistrată în istoria relaţiilor comerciale româno-italiene. Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde de euro în acest an, Italia este al doilea partener comercial al ţării noastre şi ocupă primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de companii prezente pe piaţă. Şeful statului va avea la Roma o întrevedere şi cu premierul oraşului, Virginia Raggi, urmată de o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate străină din peninsulă. (Corespondenţă din Roma – Reporter: Oana Bâlă) /ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 octombrie,