Jurnalismul şi literatura, celebrate la Oradea

Există o antropologie a jurnaliştilor, care presupune conectarea la ce însemnă desfăşurarea actualităţii, care acţionează ca un narcotic, a afirmat prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter, de la Universitatea din Bucureşti, în deschiderea Conferinţei internaţionale « Jurnalismul şi literatura. Similitudini şi diferenţe »,  care are loc la Oradea, între 18-19 octombrie 2018. Despre jurnalism se poate discuta din unghiuri multiple, dar cea de-a treia ediţie a conferinţei de la Oradea a ales să abordeze o temă îndrăzneaţă şi dificilă, dar importantă pentru istoria culturii : literatură versus jurnalism. În conferinţa inaugurală, « Doi fraţi vitregi : jurnalismul şi literatura sau Discursuri despre lumi reale şi inventate », criticul literar, analistul şi scriitorul Ion Bogdan Lefter a vorbit despre similitudinile şi diferenţele dintre cele două categorii. Cele mai importante trăsături comune, în opinia sa, sunt producerea de texte din toată gama tipologiei maximale a literaturii, aspiraţiile jurnaliştilor şi scriitorilor de a fi citiţi, ca şi pasiunea şi vocaţia. Diferenţele fundamentale sunt opoziţia ficţiune-non ficţiune şi faptul că jurnalismul este concentrat pe prezent, iar literatura se compune cu gândul la posteritate. Jurnalistul trebuie să relateze despre lumea reală, a mai spus Ion Bogdan Lefter, făcând aluzie la pericolul despre care se vorbeşte atât de mult în prezent, cel al fake-news.

« Nu vi se pare trist că vorbim despre jurnalism şi literatură în 2018 ?», a replicat profesorul Marian Petcu, de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. « Nici categoria scriitorilor şi nici cea a jurnaliştilor nu şi-au făcut temele academice până acum », a mai spus profesorul.

La conferinţă participă peste 70 de profesori, cercetători, jurnalişti, directori de instituţii media, muzeografi, doctoranzi şi studenţi din România, Ungaria, Republica Moldova şi Serbia. Obiectivul evenimentului este de a redeschide interesul comunităţii ştiinţifice referitor la abordarea relaţiei dintre jurnalism şi literatură şi de a încuraja crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu.

Reuniunea academică este organizată de Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Departamentul de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Szeged, Ungaria, Facultatea de Pedagogie, Catedra de Limbă şi Literatură Română, l’Union internationale de la Presse Francophone, secţiunea română şi de Asociaţia de Istorie Balcanică. (Carmen Ionescu)