Calendarul evenimentelor, 20 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

 – Guvern

* O delegaţie condusă de premierul Viorica Dăncilă, din care face parte şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, efectuează o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite şi Kuweit (16 – 21 oct.)

 

– Ministere

* Jud. Călăraşi: Vizita ministrului agriculturii Petre Daea, care se vas deplasa în zona localităţii Borcea, pentru a inspecta o staţie de pompare folosită pentru irigaţii în zona Bălţii Ialomiţei – ora 11:00. În programul vizitei va urma o deplasare la o fermă de lângă Dragalina

* Jud. Cluj, Bihor, Arad şi Timiş: Participarea secretarului de stat pentru relaţii interinstituţionale Maria Magdalena Grigore la vizita de informare şi documentare a Corpului diplomatic acreditat în România, organizată în contextul evenimentelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri (18 – 21 oct.). Din programul zilei:

  • ora 12:00 – întâlnire cu autorităţile locale din Arad – în sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad. Vor fi prezenţi la această întâlnire primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, prefectul judeţului Arad, Florentina Hogea şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca
  • ora 12:45 – vizită la Palatul Cultural, ocazie cu care Filarmonica Arad, va susţine un scurt moment artistic, urmat de un brunch oferit de primarul municipiului Arad. Participă reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri arădean
  • ora 14:00 – scurtă ceremonie de depunere de coroane la Monumentul lui Vasile Goldiş din Arad

 

– Apărare, Interne

* Craiova: „Armata la Mall”, eveniment organizat de militarii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României (25 octombrie), ce cuprinde un spectacol muzical susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Craiova şi corul Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, o expoziţie statică unde vor fi expuse tehnică şi echipamente militare din cadrul unităţilor subordonate Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi a detaşamentului militar polonez – ora 10:00, la Mall Electroputere Parc

* Sydney: România va participa la Jocurile Invictus ce se vor desfășura, între 20 și 27 octombrie, în Australia, cu o echipă formată din 15 militari răniți ca urmare a participării la acțiuni militare. Evenimentul cuprinde mai multe discipline sportive, adaptate pentru persoane cu dizabilităţi, respectiv tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la ergometru, powerlifting, ciclism, volei din poziţia şezând, înot, baschet şi rugby din scaunul cu rotile, golf şi hochei

 

– Partide

* Serie de dezbateri, ce au loc înaintea Congresului Pro România (21 oct.), pe care Pro România le organizează împreună cu societatea civilă, partenerii sociali şi mediul academic pe următoarele domenii: fonduri europene, administraţie publică, incluziune socială, relaţia cu partenerii sociali şi societatea civilă, politică externă, educaţie, energie, transporturi, justiţie, agricultură, mediu, economie, debirocratizare, sănătate şi digitalizare. Din program:

  • ora 15:00 – dezbaterea programului Partidului Pro România pe temele de agricultură – în sala Primavera de la Hotel Crowne Plaza, Strada Poligrafiei nr. 1

 

– Ambasade

* Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua VIF) organizează Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!”, în semn de solidaritate cu femeile supraviețuitoare ale violenței și pentru a menține presiunea publică necesară pentru respectarea drepturilor femeilor și fetelor – ora 15:00. Marșul se va desfășura pe traseul Piața Universității (Parcul Colțea) – Piața Romană – Piața Victoriei și va reuni atât reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale active în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor, cât și reprezentanți ai ambasadelor în România (ambasadorii Algeriei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Norvegiei, Marii Britanii, SUA, Suediei), precum și persoane care doresc să transmită un mesaj de toleranță-zero față de violența domestică

 

 

 

– Culte, Biserică

* Cu ocazia a 25 de ani de slujire a Evangheliei în România, congregaţia misionară catolică „Fiicele Sf.Paul” organizează „Lectio Divina” cu tema „Nu mai trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine” – ora 16:00, Str. Şt. Negulescu nr.18. Prezintă sr. Francesca Pratillo

 

– Casa Regală

* Ceremonia de depunere a Coroanei Regale a României spre vizionare publică în perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Teatru (21-28 oct.) – ora 13:00, la Hanul Gabroveni, Sala „Memorie”

 

– Minorităţi

* Câmpia Turzii: Se deschid „Zilele Minorității Maghiare” (20 – 21 oct.). Din program:

  • ora 9:00 – minicampionat de tenis de masă, găzduit de Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” din municipiu
  • ora 10:00 – va începe programul „Porți Deschise la Biserica Reformată” – un tur ghidat, în limbile română și maghiară, a celei mai vechi clădiri din municipiul Câmpia Turzii
  • ora 17:00 – Gala Minorității Maghiare, la Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, în cadrul căreia va evolua formația de muzică ușoară Party Cover Band, din Sf.Gheorghe și corul Pro Cantata din orașul Kisber

 

– Economic

* Horeca Insight organizează, în perioadă 20 – 22 octombrie, Foodservice & Hospitality Expo, unica expoziție de pe piața locală cu participare internațională, dedicată exclusiv sectorului Horeca, eveniment care va oferi expozanților – furnizori români și străini de produse alimentare și non-alimentare, de mobilier, echipamente și soluții pentru operatorii din industria Horeca -, posibilitatea să-și prezinte întreg portofoliul de produse, atât prin intermediul standurilor proprii din cadrul expoziției, cât și prin intermediul unor demonstrații culinare – la Romexpo, Pavilion B1

 

– Cercetare

* Muzeul Municipiului București organizează prezentarea de astronomie „Câte stele sunt pe cer?”, desfășurată la Palatul Suțu şi susţinută de cercetătorul Adrian Şonka – ora 19:00, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2

 

– Istorie

* Bădăcin, jud. Sălaj: Evenimentul „100 de copii plantează 100 de brazi în satul lui Iuliu Maniu. Fiecare copac va purta numele copilului care îl va sădi”, acasă la Iuliu Maniu, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri – ora 11:00. După plantare, va fi proiectat cel mai recent film realizat de Lucia Hossu-Longin, dedicat lui Iuliu Maniu, în cadrul celebrei serii Memorialul Durerii, “Oamenii din Dealul Ţarinei”, regizat de Claudia Şimon

 

– Arhitectură

* Iaşi: Gala de premiere a secţiunii „Publicaţii de arhitectură” în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Bienalei Naţionale de Arhitectură „100 de ani de arhitectură în România” – ora 10:00, la Universitatea Tehnică „Gh.  Asachi”, Sala Pașilor Pierduți, Bd. Carol I nr. 11

 

– Cultură

* În cadrul Lunii Literaturii Europene, British Council, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Delegația Wallonie-Bruxelles, Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația Curtea Veche și De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți organizează o serie de ateliere de storytelling. Din program:

  • Institutul Francez organizează „L’heure du conte / Ora de povești”, un atelier pentru copii de spus și ascultat povești
  • La Muzeul Literaturii, Delegația Wallonie-Bruxelles prezintă „Din lumea ștrumfilor”: atelier de scriere creativă pentru copii, după Un enfant chez les Schtroumpfs de Miguel Diaz Vizoso și Thierry Culliford
  • Între 20 și 21 octombrie, Institutul Cultural Român și Asociația De Basm organizează mai multe evenimente pentru copii, dintre care: „Cititul împreună e distractiv”, alături de animatoarea culturală Brandi Bates, Atelier „Poveste Baroc: Muzica are Gust”, destinat celor care se simt atrași de muzică

* Conducerea Filialei Bucureşti – Literatură pentru Copii şi Tineret a Uniunii Scriitorilor din România organizează întâlnirea nr. 38 a Clubului de literatură pentru copii şi tineret „Clipe albastre” – ora 10:00, la sediul Casei Corpului Didactic a Municipiului Bucureşti din Splaiul Independenţei nr. 315

* Vernisajul expoziţiei „Hai la aventură!”, care rememorează cursa de maşini Budapesta-Constantinopol din 1912, cu ajutorul unor fotografii, documente, articole de ziar și modele auto de epocă, curator: istoricul de automobilism Négyesi Pál – ora 11:00, la Ţiriac Collection (Otopeni, Calea Bucureştilor nr. 289). Expoziția este realizată de către Muzeul Tehnic şi de Transporturi din Ungaria şi va fi vernisată de Vitézy Dávid, directorul general al Muzeului Tehnic şi de Transporturi din Ungaria şi Bogdan Coconoiu, preşedintele Retromobil Club România

* Începând cu ora 11:00, la Sala Studio a Teatrului Excelsior, au loc șase spectacole-lectură realizate pe baza textelor finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți New Drama, ediția a IV-a. Cele șase texte finaliste vor fi transformate în spectacole-lectură, realizate de tineri regizori și actori, încă studenți ai Universtității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București

* Unul dintre cei mai renumiţi regizori iranieni, Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes a Bucarest. Cu această ocazie, festivalul îi dedică regizorului o secţiune retrospectivă, care va cuprinde şi filmele About Elly (2009) şi A Separation (2012), primul film al său câştigător de premiu Oscar, la finalul căruia va susţine un masterclass deschis publicului. Masterclassul va avea loc astăzi, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 16:00

* Cea de-a 28-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru propune şi în acest an o suită de evenimente dedicate aparițiilor editoriale, care vor reprezenta, ca de fiecare dată, un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale derulate în Bucureşti între 19 şi 29 octombrie. Din program:

  • ora 16:00 – la HUB FNT, sala Semantic – „Dinăuntru” – Un curs masteral de regie a teatrului contemporan şi o selecţie de articole de Theodor-Cristian Popescu, Editura Eikon 2018 şi „Teatrul și publicul său tânăr. Realități românești” (coordonator Oltiţa Cîntec, contributori Oana Cristea Grigorescu, Daniela Silindean, Oltița Cîntec, Iulia Popovici, Oana Stoica), Editura Timpul Iaşi, 2018

* Are loc prima expoziție personală a artistei Oana Coșug, la Galeria „Anca Poterașu”, intitulată „Spațiile simultane ale absenței” – ora 17:00 (20 oct. – 30 nov.)

* În zilele de 20 și 21 octombrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă prima premieră a lunii octombrie: opera ,,Motanul încălțat”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu – ora 17:00 (20 oct.) şi ora 11:00 (21 oct.)

* Trupa britanică, Monuments şi formaţia daneză, Vola, vor susţine un concert în Club Fabrica, în cadrul unui show care se va deschide cu recitalul trupei de progressive metal din Franţa, Kadinja – ora 19:00

* Recital de pian susţinut de Constantin Sandu – ora 19:00, la Ateneul Român

* Recital cameral susţinut de Alina Nauncef – vioară şi Liliana Iacobescu – pian – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică

* Echipa proiectului RITUALIA prezintă premiera spectacolului de dans participativ, un spectacol care investighează practica ritualurilor magice neinstituționalizate și limbajul coregrafic asociat lor – ora 19:30, la Centrul Naţional al Dansului

 

* Arad: Festivalul Internațional de Teatru Tânăr Francofon AMIFRAN se va desfășura pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, între 20 și 26 octombrie. Această a 26 – a ediție reunește peste 250 de liceeni din Canada, Rusia (prezente în festival cu câte două trupe), Bulgaria, Ungaria, Italia, Cehia  și România, în total 22 de spectacole

* Bârlad: În Anul Centenar al Marii Uniri, Muzeul „Vasile Pârvan” organizează, de la ora 11:00, un eveniment omagial dedicat marelui arheolog Vasile Pârvan. Prima ediţie a acestei manifestări îmbracă forma unei sesiuni de comunicări literare şi se adresează tuturor elevilor pasionaţi de literatură dar şi de istorie. La această competiţie literară vor participa 58 de elevi din clasele V-VIII, de la mai multe instituţii de învăţământ din oraş

* Cluj-Napoca: Răzvan Suma și invitatul său, Adrian Mantu, unii dintre cei mai talentați violonceliști români din prezent, propun publicului o incursiune nonconformistă în repertoriul pentru violoncel în cadrul turneului „Vă plaCello?”, ce se va desfășura în perioada 18-26 octombrie, în București și alte șase orașe din România – ora 19:00, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”

* Cluj-Napoca: Cea de-a V-a ediție „We Love Retro” va avea loc la Sala Polivalentă, începând cu ora 21:00

* Iaşi: Concert susţinut de cantautorul francez Fab Morvan (fost component al formaţiei Milli Vanilli) – ora 23:00, la Time Aut, Bd. Carol I nr. 4

* Piteşti: Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local organizează prin Centrul Cultural Pitești a-IV-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk Trivale Fest, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești. Evenimentul va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare, susținute de folkiști consacrați: Florin Chilian, Emeric Imre, Tiberiu Hărăguș

* Sascut, jud. Bacău: Are loc Caravana „Centenarul Filmului Românesc”, în cadrul căruia vor fi proiectate filmele „Veronica” şi „Nea Mărin Miliardar” – la Salonul LUX. Invitaţi speciali: Ileana Popovici şi Alexandru Ion Giboi (20 – 21 oct.). Din program:

  • ora 16:30 – Vernisajul expoziţiei Agerpres: Evoluţie; invitat special: Alexandru Ion Giboi (directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres)
  • ora 17:00 – Documentarul Agerpres Marea Unire: România, la 100 de ani

* Sighişoara: „Dracula Horse Festival”, prima ediţie (20 – 21 oct.)

* Timișoara: Conferințe de psihanaliză lacaniană susţinute de psihanaliștii francezi, Anita Izcovich și Luis Izcovich și lansare de carte, de Virgil Ciomoș și Luis Turcanu (20 – 21 oct.) – ora 15:00, la Institutul Francez din Timișoara

– Sport

* Meciuri din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 16:00 – AFC Hermannstadt – AFC Astra Giurgiu – pe stadion ”Trans-Sil” Târgu Mureş
  • ora 21:00 – FC Viitorul Constanţa – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 21:00, la Academia Hagi, Stadion Central Ovidiu

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, înaintea meciului cu Dunărea Călăraşi – ora 10:30, pe Stadionul Dinamo

* Soseşte în ţară Echipa Olimpică a României care a participat la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires – ora 17:20, la Salonul Oficial din cadrul Aeroportului Internaţional ”Henri Coandă” Otopeni

* Bistriţa: Partidă din etapa a 6-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – SCM Gloria Buzău – ora 12:00, la Sala Polivalentă

* Galaţi: Meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Sportul Studenţesc – CSM Galaţi – ora 18:30

* Sebeş: În perioada 20-22 octombrie, va avea loc cea de-a XIV- a ediție a Cupei „Muhlbach” la tenis de câmp. Alături de sportivii legitimați din Sebeș, vor participa sportivi din toată țara. Rezultatele obtinuțe de sportivi și punctele acumulate contează în clasamentul general pe categorii de vârstă întocmit de Federația Română de Tenis

* Meciuri din etapa a 7-a a SuperLigii CEC Bank la rugby:

  • ora 11:00 – CS Dinamo Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare – pe Stadion Florea Dumitrache Bucureşti
  • ora 12:00 – SCM Gloria Buzău – ACS Tomitanii Constanţa – pe Stadion Constructorilor Buzău
  • ora 14:30 – CSA Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti – pe Stadion Ghencea Bucureşti

* Meciuri în Liga Naţională de handbal masculin, etapa a 7-a:

  • ora 11:00 – CS Universitatea Cluj – AHC Dunărea Călăraşi – la Sala Horia Demian Cluj-Napoca
  • ora 17:00 – CSM Bacău – CS HC Buzău 2012 – la Sala Sporturilor Bacău
  • ora 17:30 – CSM Bucureşti – AHC Potaissa Turda – la Sala Rapid Bucureşti
  • ora 18:00 – CSU din Suceava – AHC Dobrogea Sud – la Sala D. Bernicu Suceava
  • ora 18:00 – CSM Făgăraş – CS Minaur Baia Mare – la Sala Radu Negru Făgăraş
  • ora 18:30 – CSM Focşani 2007 – CS Dinamo Bucureşti – la Sala Sporturilor Focşani

* Meciuri în etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • ora 17:00 – ACS Târgu Jiu – CN Aurel Vlaicu Bucureşti – la Sala Sporturilor Târgu Jiu
  • ora 19:30 – SCMU Craiova – BC CSU Sibiu – la Sala Polivalentă Craiova
  • ora 20:00 – CSM CSU Oradea – Dinamo Ştiinţa Bucureşti – pe Arena Antonio Alexe Oradea

* Liga Naţională de baschet feminin programează întâlniri din etapa a 4-a

  • ora 13:00 – Universitatea CSM Oradea – CS Municipal Târgu Mureş – la Arena Antonio Alexe Oradea
  • ora 14:00 – CS Agronomia Bucureşti – CS Rapid Bucureşti – la Sala Agronomia Bucureşti
  • ora 16:00 – CS Municipal Satu Mare – CS Universitatea Cluj – la Sala LPS Satu Mare
  • ora 19:00 – ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe – CSTBv Olimpia CSU Braşov – la Sepsi Arena Sfântu Gheorghe

 

* Meciul Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti, din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:15

* Meciul ASM Clermont Auvergne – Timişoara Saracens, din Grupa A a Cupei Challenge la rugby – ora 17:00, la Stade Marcel-Michelin Clermont-Ferrand

 

– Diverse

* „Invazia Giganților” este tema centrală a Expoziției Internaționale de Construcții din Piese Lego – la Grand Arena Shopping Mall Bucureşti, în spațiul special amenajat de 500 m2 al Fun Park (20 oct. 2018 – 24 feb. 2019)

* Deva: O maşină veche de aproape o sută de ani va fi expusă în Piaţa Unirii din Deva, alături de alte automobile care au făcut istorie, cu prilejul evenimentului „Retro parada toamnei 2018”, manifestare organizată de Retromobil Club România în colaborare cu Primăria Deva. Maşinile de epocă vor fi expuse în Piaţa Unirii, din faţa Primăriei Deva, între orele 10:00 şi 13:00

– S-a întâmplat într-o zi de 20 octombrie

* Se împlinesc 380 de ani (1638) de la încheierea construcţiei Mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (1632-1654). Pe locul unde se află Mănăstirea a existat mai înainte o biserică din lemn cu câţiva călugări. În anul 1637 domnitorul Matei Basarab a cumpărat locul şi împrejurimile lui şi a zidit din temelie biserica. Tot în acel timp a zidit parterul şi trei laturi ale cetăţii precum şi zidul de apărare de la răsărit. La intrare, în dreapta se află pivniţa care se păstrează şi azi în forma de atunci. Ansamblul mănăstirii zidit din cărămidă şi piatră de râu a fost terminat în 1638 la 20 octombrie. Biserica construită în 100 de zile s-a sfinţit la 26 octombrie 1638, ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Arhimandritul Filaret, stareţul mănăstirii, a adăugat cetăţii încă un etaj între 1775-1778, iar în timpul stareţului arhimandrit Meletie s-a zidit încă o pivniţă cu o trapeză mare deasupra, în partea de răsărit unde a ridicat şi un paraclis. În prezent, trapeza adăposteşte colecţia de obiecte bisericeşti. Între anii 1905-1918, în timpul stăreţiei Mitropolitului Ghenadie Petrescu, s-au făcut mari reparaţii cetăţii şi bisericii. Cutremurul din 1940 a dărâmat turnul bisericii, care s-a refăcut în 1941-1943, iar în 1945, un incendiu de proporţii a provocat importante daune

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinții Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

 

– 1821: S-a născut Eufrosina Popescu, actriţă şi cântăreaţă; a cântat, sub pseudonimul Marcolini, pe scenele unor teatre muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa, Paris (m. 1900)

 

– 1829: S-a născut Iosif Hodoş, istoric, om politic, avocat şi publicist; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale a românilor transilvăneni; a militat pentru promovarea în şcoli şi în administraţie a limbii române; s-a numărat printre fondatorii ASTREI; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1880)

 

– 1850: S-a născut Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (m. 1937)

 

– 1865: A murit Alexandru (Alecu) Donici, traducător şi fabulist; considerat de contemporani drept unul dintre cei mai de seamă literaţi ai epocii (n. 1806, la Bezin/Orhei, azi în R. Moldova). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a morţii 21 ianuarie 1865

 

– 1886: S-a născut Dimitrie Marmeliuc, istoric literar, folclorist, publicist şi profesor; opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară, vizând mai ales Antichitatea, la publicistica militantă; a jucat un rol proeminent în unirea Bucovinei cu România (m. 1970)

 

– 1895: S-a născut Alexandru Rosetti, lingvist şi filolog; specialist în istoria limbii române, fonetică, dialectologie şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1990)

 

– 1920: S-a născut Ghizela Suliţeanu, folclorist şi etnolog (m. 2006)

 

– 1924: S-a născut Valentin Silvestru (nume real Marcel Moscovici), critic şi istoric de teatru, dramaturg, umorist, prozator, antologator şi publicist; a înfiinţat Festivalul de umor „Constantin Tănase” de la Vaslui (m. 1996)

 

– 1928: S-a născut Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar (m. 1985) – 90 de ani

 

– 1930: S-a născut Mircea Herivan, scriitor, eseist şi publicist (m. 1996)

 

– 1937: S-a născut Vlad Georgescu, istoric şi publicist; cercetător al culturii iluministe şi al gândirii politice româneşti; din 1978 a trăit în exil, ca refugiat politic, iniţial în S.U.A. şi apoi în R.F.G; între anii 1982 şi 1988 a fost director al Departamentului român al postului de radio „Europa Liberă” (cu sediul la München) (m. 1988)

 

– 1939: S-a născut criticul muzical, violonistul şi profesorul Dan Scurtulescu (m. 2008)

 

– 1946: S-a născut Dan Ardelean, compozitor şi dirijor de muzică uşoară

 

– 1951: S-a născut Dana Duma, critic de teatru şi film, publicist

 

– 1951: S-a născut „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989; fondatorul şi preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România (înfiinţată în anul 1993); vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice (m. 2013)

– 2010: A murit meşterul popular Nicolae Popa, cunoscut realizator de măşti populare (n. 1919)

 

– 2013: A murit poetul Ion Stanciu (n. 1950) – 5 ani

 

– 2015: A murit Vasile Ilica, publicist, scriitor, cercetător asupra masacrelor antiromâneşti din nordul Bucovinei, veteran de război (n. 1924)

 

– 2016: A murit Valeriu Moisescu, regizor de teatru şi profesor (n. 1932)

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Copenhaga: Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, aflat în vizită în Danemarca, va susţine un discurs în cadrul unei reuniuni a grupului pentru economie verde P4G, şi se va întâlni cu regina Margareta a II-a a Danemarcei şi cu premierul danez, Lars Løkke Rasmussen

 

– Arizona: Preşedintele SUA, Donald Trump, participă la o reuniune publică în vederea alegerilor la jumătate de mandat

 

– Panama/Mexic: Vizite ale secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo

 

– Afghanistan: Alegeri legislative şi locale, pe fondul lipsei de pregătire şi al violenţelor

 

– Australia: Alegeri legislative parţiale

 

– Moscova: Urmează să fie făcute publice primele concluzii ale Comisiei de anchetă pentru determinarea circumstanţelor privind eşecul navei Soyouz MS-10, pe 11 octombrie

 

– São Paulo, Brazilia: Sculptorul chinez, Ai Weiwei, va inaugura „Raiz Weiwei”, cea mai mare expoziţie din cariera sa

 

– San Francisco, SUA: Primul festival de muzică blockchain

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Controlorilor de Trafic Aerian”; la data de 20 octombrie 1961, cu ocazia conferinţei Federaţiei Europene a Asociaţiilor Controlorilor de Trafic Aerian (EFATCA) de la Amsterdam, Olanda, reprezentanţii a 12 asociaţii europene au anunţat finalizarea discuţiilor privind fondarea Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA – Internaţional Federation of Air Traffic Controllers’ Associations). Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a fondării federaţiei (20 octombrie 1981), IFATCA a propus sărbătorirea datei de 20 octombrie ca „dată a controlorului”

 

– „Ziua Mondială a Osteoporozei”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a atrage atenţia că în ultimele decenii osteoporoza a devenit o importantă problemă de sănătate publică; lansată la 20 octombrie 1996, de către Societatea Naţională pentru Osteoporoză din Marea Britanie, a fost susţinută şi de Comisia Europeană; în 1997 Ziua a fost organizată de Fundaţia Internaţională pentru Osteoporoză, iar în 1998 şi 1999 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a devenit co-sponsor

 

– Cuba: „Ziua Naţională a Culturii”; la 20.X.1868 (- 150 de ani) a fost interpretat pentru prima dată imnul naţional cubanez (se aniversează din 1980)

 

– 1463: S-a născut filosoful şi medicul italian Alessandro Achillini (m. 1512) – 555 de ani

 

– 1554: S-a născut poetul maghiar Bálint Balassi (m. 1594)

 

– 1859: S-a născut John Dewey, filosof, psiholog și pedagog american (m. 1952)

 

– 1874: S-a născut compozitorul american Charles Ives (m. 1954)

 

– 1882: S-a născut (la Lugoj) actorul american de origine maghiară Béla Lugosi (Béla Ferenc Deszö Blaskó), cel care i-a dat viaţă, pe ecran, contelui Dracula (în 1927), rol care l-a consacrat (m. 1956)

 

– 1890: S-a născut Jelly Roll Morton, pianist, compozitor şi şef de orchestră de jazz american; considerat primul teoretician al jazz-ului (m. 1941). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 septembrie 1890, iar altele pe 20 octombrie 1885

 

– 1917: S-a născut regizorul francez de film Jean-Pierre Melville, precursor al „Noului val francez” (m. 1973)

 

– 1923: S-a născut scriitorul german Otfried Preußler, unul dintre cei mai populari autori de literatură pentru copii din întreaga lume (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1925: S-a născut regizorul de film (est-)german Konrad Wolf; a căpătat un adevărat renume mai ales pentru realizarea a numeroase filme pe teme antifasciste (m. 1982)

 

– 1925: S-a născut, la Alger, actorul francez Roger Hanin (m. 2015)

 

– 1932: S-a născut actorul american William Christopher (m. 2016)

 

– 1939: S-a născut Dumitru Matcovschi, poet, prozator, dramaturg, publicist şi academician din Republica Moldova; unul dintre marii poeţi ai ţării, apărător al limbii şi literaturii române, un adevărat simbol al Mişcării de renaştere naţională din această ţară (m. 2013)

 

– 1949: A murit Jacques Copeau producător, actor, dramaturg, critic literar şi director francez de teatru, fondator, în 1913, al Teatrului du Vieux-Colombier din Paris (n. 1879)

 

– 1984: A murit Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic, unul din fondatorii domeniului mecanicii cuantice, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1933, alături de Erwin Schrödinger, pentru descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice (n. 1902)

 

– 1984: A murit biochimistul american de origine cehă Carl Ferdinand Cori, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1974, împreună cu soţia sa Gerty T. Cori şi psihologul argentinian Bernardo Houssay, pentru mecanismul enzimatic al interconversiunii glucoză-glicogen și efectele hormonilor asupra acestui mecanism (n. 1896)

 

– 1989: A murit actorul de film britanic Anthony Quayle (n. 1913)

 

– 1994: A murit Serghei Bondarciuk, actor, scenarist şi regizor de film rus (n. 1920)

 

– 1994: A murit Burt Lancaster (nume real: Burton Stephen Lancaster), actor de film, producător, regizor şi scenarist american (n. 1913)

 

– 2002: A murit actorul francez Bernard Fresson (n. 1931)

 

– 2014: A murit Oscar de la Renta (nume complet: Oscar Aristides Ortiz de la Renta Fiallo), celebru designer dominican (n. 1932)

 

– 2016: A murit alpinista japoneză Junko Tabei, prima femeie care a urcat pe Everest (1975) şi care mai târziu a cucerit alte şapte vârfuri importante; a înfiinţat primul club feminin de alpinism din Japonia (n. 1939)

 

– 2017: A murit actorul argentinian Federico Luppi (n. 1936) – 1 an