Şapte din zece angajați români obișnuiesc să lucreze peste program

Programul încărcat, dorința de a fi mai competitivi, dar și accesul la tehnologia care permite conectarea permanentă la sarcinile de serviciu îi fac pe aproape 70% dintre angajații români din sectorul privat să lucreze și după terminarea orelor de lucru, la birou sau acasă, arată un sondaj efectuat de una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România.

Mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei. De asemenea, 10% preferă să lucreze în timpul liber pentru că vor să facă diferența între performanțele lor și ale celorlalți colegi și doar 9% afirmă că muncesc în plus din pasiune pentru ceea ce fac.

Angajații cu funcții de conducere muncesc cel puțin zece ore suplimentare lunar.

De lucrul peste program sunt cei mai afectați angajații din middle management, care admit, în procent de circa 80%, că obișnuiesc să petreacă la birou sau acasă cel puțin o jumătate de oră în plus pe zi pentru a finaliza sarcinile, în timp ce alți 15% spun că muncesc mai mult de o oră peste programul de lucru normal. Alți 3% obișnuiesc să petreacă în plus chiar și două ore pe zi muncind de la birou sau de acasă.

IT-știi, inginerii, angajații din domeniul financiar, dar și cei cu profesii liberale, precum arhitecții, consultanții, designerii, ori avocații, afirmă, în proporție de 85%, că muncesc mai mult de opt ore pe zi. Cu toate astea, doar 22% dintre cei care muncesc suplimentar susțin că sunt plătiți pentru orele în plus efectuate.

Sondajul a fost desfășurat în perioada 15 august – 30 septembrie 2018, pe un eșantion de 1.230 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din care 68% sunt fără funcții de conducere.

Sinteză: Mariana Drăgoi