Deficitul de forţă de muncă este în creştere în România

România va avea un deficit de forţă de muncă de 1,1 milioane persoane peste numai trei ani, dacă nu se iau măsuri, potrivit unui studiu realizat pentru Coaliţia pentru Dezvoltarea României, prezentat astăzi. Coordonatoarea Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, Adela Jansen, crede că o posibilă soluţie pentru reducerea deficitului de angajaţi ar fi reactivarea unor persoane care acum nu muncesc, cum ar fi cei peste 400 de mii de şomeri înregistraţi, pensionarii care îşi pot continua activitatea sau persoanele de peste 15 ani aflate acum în sistemul de educaţie.
Adela Jansen: Am putea avea nişte măsuri concrete, rapide, pe care să le aplicăm pentru mai multe tipuri de categorii de personal, respectiv: şomeri înregistraţi, pensionari, tot ceea ce înseamnă tineri care se află într-o anumită formă de educaţie sau alte persoane inactive. Radiografia pe care noi am făcut-o se referă la cifre de business, dar şi de resurse umane, există judeţe care se pot constitui în posibile judeţe care să ofere forţă de muncă altora care nu au îndeajuns de multă. Există câteva iniţiative, dar şi măsuri deja în vigoare ale guvernului, dar care nu sunt îndeajuns de mult operaţionale. Ar trebui simplificate, astfel încât să încurajeze mediul de afaceri să le aplice.
Realizator: Potrivit reporterului RRA, Atena Teognoste, studiul a arătat că în 2021 economia românescă va avea nevoie de 5,7 milioane de salariaţi, faţă de 4,9 milioane, cât a fost necesarul de forţă de muncă anul trecut./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie