Festivalul Enescu 2019 – Lumea în armonie

Triplă premieră: interpreți, repertoriu, organizare

Peste 2.500 dintre cei mai valoroși artiști ai lumii având 50 de naționalități vor prezenta la București 84 de concerte și recitaluri timp de 23 de zile
Un total de 34 de prezențe în premieră în România – 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și 9 orchestre de talie mondială
Festivalul se va desfășura în București și alte șapte orașe din țară
Opera în concert – extinderea repertoriului
Spectacole speciale – Mozart week in Residence
Acces sporit pentru un public cât mai larg – schimbări în procesul de achiziționare a abonamentelor

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu (31 august – 22 septembrie 2019, București, România) aduce publicului mai multe premiere, atât din perspectiva prezențelor artistice, cât și din cea a spectacolelor propuse și a organizării.

„Ediția 2019 a Festivalului Enescu relevă, cu certitudine, puterea originalității și a armoniei. Artiști din întreaga lume, de naționalități diferite, unii având viziuni și religii diferite vin în cadrul Festivalului cu un singur țel: acela de a face muzică. Or, scopul muzicii este tocmai acesta: să unească și nu să dividă. Cred că acest lucru transpare și din programul acestei ediții”, a declarat directorul artistic al Festivalului Enescu, Vladimir Jurowski, într-o intervenție specială prin Skype în cadrul conferinței de presă care a marcat debutul pregătirilor pentru Festivalul Enescu 2019, luni, 22 octombrie, la Ateneul Român.

„Avem premiere pe toate palierele în acest an. Propunem noi formule de repertoriu – cum ar fi opera în concert sau Mozart Week in residence. Avem 34 de noi artiști și orchestre de mare calibru, care se alătură marilor nume consacrate ale Festivalului. Am organizat o secțiune dedicată lui George Enescu și contemporanilor săi pentru a asculta această muzică în contextul în care a fost creată. Am consolidat secțiunea de muzică contemporană, astfel încât publicul să și poată interacționa cu extraordinari compozitori care sunt activi și disponibili”, a punctat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului George Enescu, în cadrul aceleași conferințe de presă.

Liliana Staicu, director Radio România Muzical a punctat la rândul său: „Suntem alături de Festival încă de la prima ediție. Și pentru noi, acest eveniment reprezintă un adevărat maraton, fiindcă majoritatea concertelor vor fi transmise live pe posturile noastre de radio. În plus, un număr important de concerte vor fi transmise în întreaga Europă, prin intermediul parteneriatului cu Uniunea Europeană de Radio – ceea ce reprezintă un fapt cu adevărat european.”

Monica Median – Project manager DC communication

The Ark – Uranus 150 etaj 1 sector 5 Bucuresti

0745160011

www.dccom.ro

Sinteză: Mariana Drăgoi