Parlamentul de la Sofia supune la vot moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Socialist Bulgar

Parlamentul de la Sofia supune la vot moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Socialist Bulgar împotriva guvernului condus de premierul Boiko Borisov. Al treilea vot de neîncredere este motivat de eşecul cabinetului în domeniul sănătăţii. Dezbaterile pe marginea moţiunii au avut loc săptămâna trecută în Adunarea Naţională de de la Sofia. Doar Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi a anunţat că sprijină iniţiativa socialiştilor. Cele două partide politice au, însă, un total de 104 parlamentari din necesarul de 121, pentru ca votul să treacă. Moţiunea de cenzură nu are astfel nici şanse matematice, nici şanse politice./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 24 octombrie)