Parlamentul European va vota asupra unui proiect de lege care ar interzice folosirea de obiecte de unică folosinţă din plastic

Parlamentul European va vota, miercuri, asupra unei propuneri de interzicere, în UE, a produselor de unică folosinţă din plastic. Scopul măsurii este de a reduce reziduurile din plastic din Europa, estimate la 150.000 de tone, care ajung în mare în fiecare an. Potrivit acestui proiect de lege, obiectele din plastic la care există alternative, cum ar fi tacâmuri, paie şi beţişoare, ar fi interzise în cele 28 de state membre ale UE. Ţările ar trebui să găsească moduri de a reduce utilizarea materialelor plastice pentru vasele pentru alimente şi căni. Obiectivul ar fi ca 90% dintre sticlele de apă să fie reciclate. Producătorii ar trebui să contribuie, de asemenea, la notele de plată pentru curăţarea produselor lor, după folosirea acestora. Se estimează că măsurile ar costa afacerile aproximativ trei miliarde de euro, dar, în final, consumatorii ar economisi peste şase miliarde./aionita/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 octombrie)