Eveniment regional dedicat securităţii cibernetice „Moldova Cyber Week 2018”

Probleme legate de securitatea informatică în Republica Moldova sunt discutate în cadrul celui mai important eveniment de profil, care a început, astăzi, la Chişinău. Conferinţa, va dura cinci zile şi urmăreşte să asigure stabilirea de parteneriate în spaţiul online, la nivel regional şi internaţional.

Reporter: Victor Pogor, de la Radio Chişinău – Considerată de organizatori cel mai important eveniment regional dedicat securităţii cibernetice „Moldova Cyber Week 2018” reuneşte profesionişti şi experţi notorii din domeniul reprezentanţei ai sectorului public şi privat precum şi reprezentanţi ai mediului academic pentru a discuta despre ultimele tendinţe în domeniu, căile de răspuns la ameninţările din spaţiul cibernetic şi regulile de comportament în mediul virtual. Evoluţia digitală prin care trecem pe lângă beneficiile pe care le-a adus comportă şi un şir de provocări nu doar pentru persoanele fizice sau companii dar chiar şi pentru state, a atenţionat rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, Viorel Bostan.

Viorel Bostan: Securitatea cibernetică este cred şi în domenii care până acuma nu prea au fost susceptibile acestor atacuri. mă refer chiar şi pe plan politic sau pe planul societăţii. Vedem exemple de manipulări şi de propagandă subversivă în reţele informatice. Totodată atacuri cibernetice care devin critice pentru o ţară sau pentru un stat.

Reporter: Un alt subiect ţine de siguranţa copiilor în mediul online şi va aborda chestiuni precum creşterea nivelului de conştientizare şi informare despre riscurile la care pot fi expuşi copiii atunci când navighează în mediul online./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie