Celebrarea Centenarului Marii Uniri la Palatul Westminster

Un număr de evenimente, culminând cu o recepție ceremonioasă la Palatul Westminster, vor avea loc în această lună pentru a celebra Centenarul Marii Uniri și pentru a marca contribuțiile românilor în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Incepand astazi,1 noiembrie cu o declaratie semnata in Parlamentul Marii Britanii prin care Romania este felicitata cu ocazia Centenaurului, un al doilea eveniment – o campanie voluntară pentru donare de sânge – urmează pe 7 noiembrie. Luna se va încheia cu o Recepție în parlament, pe 28 noiembrie, la care sunt așteptați peste 100 de persoane importante care împărtășesc o legătură cu România. Programul este organizat sub patronajul actriței stabilite la Londra Mădălina Bellariu Ion.
Într-un comentariu făcut astăzi, parlamentarul Bob Blackman, președintele Grupul parlamentar de prietenie cu România și inițiatorul moțiunii din Camera Comunelor, a spus: ”Sunt încântat de oportunitatea de a putea recunoaște importanța enormă pe care românii o au la orice nivel în viața Regatului Unit și de a putea trimite, din partea Camerei Comunelor, cele mai călduroase felicitări României cu ocazia Centenarului. Sunt extrem de încântat și de faptul că, în circumscripția mea din Harrow East, au ales să se stabilească peste 10.000 de cetățeni români”.
Încântat de poziția de gazdă a evenimentului, parlamentarul Drew Hendry a adăugat: ”Îmi face o onoare deosebită să fiu consulul onorific al României încă din 2011 și că am continuat în acest rol și de când sunt parlamentar. Am vizitat din nou România la începutul acestui an și sunt încântat să ofer această recepție pentru celebrarea România 100 în Regatul Unit”.
Sinteză: Mariana Drăgoi