Comisarul european Corina Creţu reafirmă că autorităţile de la Bucureşti nu au depus până în acest moment niciun proiect major pentru a primi finanţare de la Comisia Europană

Comisarul european Corina Creţu reafirmă că autorităţile de la Bucureşti nu au depus până în acest moment niciun proiect major pentru a primi finanţare de la Comisia Europană, în afara magistralei de metrou M 6, care se află în faza de analiză.

România a depăşit cu mult datele la care singură s-a angajat că va depune proiectele pentru spitalele regionale, dar şi pentru autostrăzile Piteşti-Sibiu, Târgu-Mureş-Iaşi, Craiova-Piteşti, pentru podul de la Brăila sau centura Bucureştiului, mai spune Corina Creţu. Într-o postare pe Facebook, ea respinge toate acuzaţiile care i-au fost aduse după ce a lansat mai multe avertismente legate de încetinire a ritmului de atragere de fonduri europene de către Guvernul României.

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a susţinut ieri că fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană reprezintă doar 10% din costurile construirii unui spital regional şi că restul ar trebui viraţi de statul român. De asemenea, potrivit acestuia, costurile spitalului regional care ar urma să fie construit la Iaşi ar fi mult mai mari, de exemplu, decât cele a unui spital construit în Turcia în parteneriat public privat./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie