În numai patru ani, peste 200.000 de români au participat la proiecte finanțate prin programul Erasmus+

  • În perioada martie 2014 – septembrie 2018, bugetul total a fost de peste 320 de milioane de euro pentru 3993 de proiecte, cu o rată de absorbție de 98,7%
  • Pentru 2019, bugetul alocat de Uniunea Europeană este de peste 85 de milioane de euro

Peste 200.000 de români au beneficiat, în ultimii patru ani, de programul Erasmus+ și au participat la aproape 4.000 de proiecte de mobilitate, parteneriat strategic și dialog structurat, finanțate de Uniunea Europeană. România a folosit din plin acest program, având o rată de absorbție a fondurilor de 98,7%.

Pe parcursul celor 4 ani, proiecte precum ”Capitala Tineretului din România”, ”Învățare Colaborativă Pentru Intervenții Centrate pe Pacient în Recuperarea Mersului după Chirurgia Ortopedică”, ”Competențe pentru Educația Privind Schimbările Climatice”, ”Knowledge Builders”, ”Math Around Us” și multe altele, s-au dovedit a fi sustenabile în timp, având un impact pozitiv asupra persoanelor și comunităților implicate.

“Suntem în anul Centenarului, iar în 21 dintre acesti ani credem că românii au fost influențati într-o anumită măsură de aceste proiecte. Au fost finanțate peste 12.000 de proiecte. Doar în cei patru ani de Erasmus+, România a beneficiat de 320 de milioane de euro… cam câți km de autostradă s-ar putea construi cu acești bani? Ideea este că toate infrastructurile sunt importante, iar infrastructura pe care am creat-o noi este una umană. Sunt rețele de oameni care au acumulat experiențe importante și au produs schimbări în comunitățile lor”, a declarat Monica Calotă, directoarea Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Pentru proiectele de mobilitate bugetul aprobat pentru 2018 este de peste 56 de milioane de euro, domeniul de învățământ universitar beneficiind de cel mai generos buget, aproape 35 de milioane de euro. Pentru proiectele de parteneriate strategice, bugetul aprobat se ridică la aproape 25 de milioane euro, cu accent pe educația școlară.

Anul acesta se remarcă la proiectele de mobilitate un interes ridicat pentru formare profesională, creșterea numărului de proiecte pe acest segment fiind de 36% față de anul precedent, precum și pentru proiectele de educație școlară, care au înregistrat o creștere de 22%. În ceea ce privește parteneriatele strategice, numărul de proiecte depuse în domeniul de educație școlară și cele între școli a crescut cu 24% față de 2017.

“Sunt resurse europene care oferă un beneficiu profesional palpabil fiecărui participant în proiect și, în final, o îmbunătățire directă a activității profesionale și o creștere a șanselor de angajare”, a declarat directoarea Agenției.

Pentrul anul 2019, bugetul alocat programului Erasmus+ din România este de peste 85 de milioane de euro, aproape jumătate din aceștia, peste 39 milioane de euro, fiind direcționați pentru dezvoltarea învățământului universitar. În cadrul parteneriatelor strategice, 48% din buget va fi utilizat pentru educația școlară care va beneficia de 12,5 milioane de euro.

 “Efectele implementării proiectelor programului Erasmus+ sunt vizibile în dezvoltarea partenerilor noștri- atât la nivelul instituțiilor și organizațiilor cât și la nivel individual. De la înțelegerea proceselor până la creșterea numărului de persoane implicate, a calității activității lor profesionale, s.a. Sperăm ca aceste rezultate să convingă cât mai multe instituții și organizații să aplice la program și să dezvolte proiecte. Utilizând fondurile programului cât mai larg si mai divers proiectele vor putea aduce schimbarea pe care ne-o dorim toți”, concluzionează Monica Calotă, directoarea Agenției.