Polonia şi Germania reiterează că au o poziţie comună în privinţa anexării Crimeii de către Rusia

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi cancelarul german, Angela Merkel, au avut, vineri, la Varşovia, consultările interguvernamentale, n cadrul cărora au fost discutate mai multe subiecte de pe agenda bilaterală, dar şi unele regionale, cum ar fi situaţia din Ucraina – potrivit UA TV. Astfel, după consultările cu Merkel, Morawiecki a subliniat importanța menținerii unei situații stabile în Ucraina şi a reiterat că Polonia și Germania au o poziție comună în ceea ce priveşte anexarea ilegală a Crimeii ucrainene de către Federaţia Rusă. „Subliniem importanţa menţinerii unei situaţii stabile în Ucraina, în special în contextul Nord Stream 2 (a doua conductă, n.red), care, din nefericire, poate împiedica tranzitul gazului pe teritoriul Ucrainei, în condiţiile în care acest lucru (tranzitul gazelor, n.red) este o garanție a păcii în acea parte a Ucrainei unde nu au loc lupte. Acest lucru este foarte important din punctul de vedere al independenței față de gazul rusesc și din motive politice” – a explicat Mateusz Morawiecki. La rândul său, cancelarul german, Angela Merkel, a atras atenția asupra necesității unei mai bune coordonări în domeniul politicii externe a Uniunii Europene./sdan/sdm2

(www.uatv.ua – 3 noiembrie)