Efectele negative ale somnului insuficient

Nevoia de somn depinde de vârsta noastră biologică. Între 18-64 de ani, avem nevoie de circa 7-9 ore de somn pe noapte. Peste vârsta de 65 de ani – de 7-8 ore, în timp ce bebeluşii de trei luni pot dormi între 14-17 într-un interval de 24 de ore. Copiilor în vârstă de doi ani le sunt necesare între 11-14 ore de somn, iar celor între 3-5 ani – de la 10 la 13 ore. Copiii de până în 13 ani au nevoie de 9-11 ore de somn pe noapte, iar adolescenţii, de 8-10 ore. Ce se întâmplă, însă, atunci când nu dormim suficient? Primul efect negativ este îmbolnăvirea. Sistemul imunitar este direct legat de somn, iar lipsa acestuia face dificilă lupta organismului împotriva infecţiilor. Gândirea limpede şi reacţia rapidă sunt îngreunate, ceea ce poate fi periculos, mai ales în situaţii care necesită acţiune promptă, cum ar fi şofatul. Organismul are tendinţa de acumulare de kilograme în plus – acest lucru se întâmplă dacă dormim mai puţin de 5 ore pe noapte. Sănătatea pielii este, de asemenea, afectată – apar riduri, capilare pronunţate, acnee, pete şi, în general, o îmbătrânire mai rapidă. Riscul apariţiei bolilor de inimă şi cancerului creşte. Creierul nu funcţionează la capacitatea sa normală şi uităm mai uşor. Atunci când dormim, creierul nostru sortează informaţii, iar lipsa de somn îl privează de timpul necesar pentru a-şi regla funcţiile. /ddaniela

www.blitz.bg – 7 noiembrie