La Tribunalul Bucureşti începe astăzi audierea martorilor în dosarul Colectiv. Au fost citate primele 25 de persoane, pentru a da declaraţii în acest caz, în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar Cristian Popescu-Piedone. La ultimul termen, din 22 octombrie, noul judecător desemnat în acest dosar a decis să nu reia procesul de la zero. În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii de la Colectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane cu mult peste limita admisă a clubului. Aceasta în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă. De asemenea, au permis desfăşurarea unui spectacol pirotehnic în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, mai spune Parchetul. /aboboc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie)