Administraţia Trump a impus noi sancţiuni împotriva Rusiei

Separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, puternic susţinuţi de Moscova, organizează duminică alegeri, în ciuda avertismentelor Kievului şi ale Occidentului care le consideră ilegitime şi contrare procesului de pace. Între timp, Statele Unite au impus un nou set de sancţiuni în legătură cu anexarea Peninsulei Crimeea şi încălcarea drepturilor omului în regiunile din Ucraina, controlate de Rusia. Mai mult, Administraţia Trump a anunţat că va impune în viitorul apropiat sancţiuni economice mai generale împotriva Rusiei şi pentru rolul său în otrăvirea fostului spion rus Serghei Scripal, din Marea Britanie. Doina Saiciuc explică.

Reporter: Administraţia Trump a impus ieri noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru încălcarea drepturilor omului şi activitate economică ilegală în Crimeea. Sancţiunile au fost impuse doar cu câteva zile înainte ca preşedinţii Trump şi Putin să participe la Paris la aniversarea celor 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Ele au fost impuse împotriva a trei persoane şi nouă entităţi ruseşti pentru sprijinirea de către acestea a eforturilor de integrare economică a Crimeei sau pentru încălcări ale drepturilor omului. Una dintre entităţile vizate este Ministerul Securităţii de Stat al aşa numitei republici populare Lugansk care s-a angajat în tactici de intimidare în închisori, inclusiv prin ameninţarea cu violenţe grave. Sancţiunile îl vizează, între alţii, pe Andrei Volodimirovici Suşko, agent al Serviciului de Securitate Federala care este succesorul KGB.

Subsecretarul Trezoreriei, Sigal Mandelker, a arătat într-o declaraţie că departamentul său rămâne decis să sancţioneze entităţi susţinute de ruşi care încearcă să profite de pe urma anexării ilegale a Crimeei. Sancţiunile americane reamintesc cu claritate că nu vor fi tolerate eforturile de normalizare a relaţiilor de investiţii şi economice cu cei care operează în Crimeea. Cei care fac asemenea eforturi vor fi subiectul sancţiunilor impuse de Statele Unite şi UE – se arată în declaraţia Departamentului Trezoreriei./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie