Parlamentul European de la Strasbourg are programat votul pentru o rezoluţie privind respectarea statului de drept în România

Parlamentul European de la Strasbourg are programat astăzi votul la o rezoluţie privind respectarea statului de drept în România. Potrivit schiţei documentului, rezoluţia se referă la modificările făcute de Parlamentul român şi Guvern privind justiţia, lupta anticorupţie, dar se referă şi la libertatea de exprimare şi situaţia organizaţiilor neguvernamentale. Trimisul nostru Carmen Gavrilă relatează:
Reporter: Carmen Gavrilă – Rezoluţia non-legislativă va însuma punctele de vedere ale Parlamentului European, în urma dezbaterii de luna trecută cu premierul Viorica Dăncilă pe tema reformării sistemului judiciar şi a protestelor faţă de modificările la legile justiţiei. În textul rezoluţiei se cere Parlamentului şi Guvernului român să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia în funcţie. Se pun în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, GRECO şi Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar. Rezoluţia mai notează motive de îngrijorare privind restricţiile politice ale libertăţii mass-media şi condamnă – citez – „intervenţia violentă şi disproporţionată a jandarmilor şi poliţiştilor la protestul diasporei din 10 august”./eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 noiembrie)