Guvernul a stabilit cadrul legal general de înfiinţare a unui fond suveran de dezvoltare şi investiţii

Guvernul a stabilit, astăzi, cadrul legal general de înfiinţare a unui fond suveran de dezvoltare şi investiţii. Acesta este un instrument financiar pentru susţinerea dezvoltări economice a României, a spus premierul Viorica Dăncilă. Petruţa Obrejan are mai multe informaţii de la Palatul Victoria:
Reporter: Fondurile suverane vor contribui decisiv la dezvoltarea economică a României prin asigurarea unei surse alternative de finanţare, pentru investiţiile importante din infrastructură, industrie sau piaţă de capital, a declarat ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. Potrivit acestuia, proiectul de ordonanţă adoptat creează acel cadru general în baza căruia vor fi generate aceste instrumente financiare. El a trecut totodată în revistă principalele domenii în care pot activa aceste fonduri suverane.
Eugen Teodorovici: Finanţarea întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării acestora, inclusiv finanţarea start-up-urilor, finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică şi urmărirea strategiei energetice, investiţii în industrie şi în proiecte de infrastructură, creşterea competitivităţii economiei româneşti, stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii, crearea de locuri de muncă, în mod durabil, prioritar, geografic şi economic, dezvoltarea capitalului uman şi social pe termen lung şi nu în ultimul rând pieţe de capital.
Reporter: Potrivit ministrului, forma legală de organizare a acestor fonduri suverane va fi aceea de societăţi româneşti pe acţiuni, urmând ca regulile de organizare şi funcţionare să fie stabilite printr-o altă hotărâre de guvern./aboboc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie)