Pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani, Romfilatelia introduce în circulație Vineri, 16 noiembrie 2018 emisiunea de mărci poștale Centenarul Marii Uniri.

Emisiunea filatelică este alcătuită dintr-o coliță dantelată cu valoarea nominală de 28,50 lei, ilustrată cu o fotografie a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, aflați într-o postură familială, privind spre o vază de flori.

Pe coliță mai sunt ilustrate două specii de flori apreciate de suveranii Marii Uniri, respectiv Polygala chamaebuxus, prețuită de Ferdinand I, care îi aducea aminte de copilărie, și Lilium candidum, o specie de crini iubită de Regina Maria, pe care a și pictat-o.

Un alt element al coliței este stema de stat a României Întregite.

Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui proiect de țară la care a contribuit toată națiunea, de la oamenii politici și ofițerii care au gestionat situația creată de Primul Război Mondial, până la țăranii care s-au rupt de glie și au apărat patria cu arma în mână. Când a izbucnit războiul, românii se aflau răspândiți în trei state – Regatul României, Austro-Ungaria și Rusia țaristă. Conflagrația mondială a adus românilor de pretutindeni încercări grele: concentrarea pe front, internări în lagăre, refugii, boală, foamete etc. Însă, la sfârșitul războiului, situația s-a întors în favoarea lor și s-a creat posibilitatea unirii într-un singur stat.

Cele trei teritorii românești s-au unit cu Țara mamă în trei etape, pe parcursul anului 1918, la 27 martie (Basarabia), 28 noiembrie (Bucovina) și 1 decembrie (Transilvania).

Mulțumim Arhivelor Naționale ale României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea de mărci poștale Centenarul Marii Uniri va fi disponibilă începând de vineri, 16 noiembrie  2018, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite colițe dantelate.

(Romfilatelia – 15 noiembrie 2018)