Călin Popescu-Tăriceanu va trimite colegilor europeni din ALDE o scrisoare referitoare la votul rezoluţiei

Preşedintele Senatului, Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că va trimite colegilor europeni din ALDE o scrisoare, în care le va transmite dezamăgirea faţă de votul asupra rezoluţiei pentru ţara noastră. Anunţul vine, după ce, la începutul acestei săptămâni, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie critică la adresa respectării statului de drept în România.
Călin Popescu-Tăriceanu: Fără îndoială că din partea României va exista un răspuns. Dacă acest răspuns va fi sub forma unei scrisori a Guvernului sau alt document, nu pot să vă spun astăzi. Eu, după ce trimit această scrisoare colegilor din ALDE, voi face un document detaliat, care să se refere atât la rezoluţie, cât şi la MCV şi în care am să le atrag atenţia, într-o manieră extrem de bine documentată, care sunt erorile grave, care sunt incluse în aceste documente şi care nu reflectă realitatea. Deci sunt absolut convins că va trebui să existe, dincolo de ceea ce fac eu pe linia ALDE, va trebui să existe o reacţie oficială. Care va fi reacţia oficială? Mi-e greu să vă spun în acest moment. O să ne gandim la cea mai bună soluţie./roprea/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 noiembrie)