Se apropie iarna şi în această perioadă este bine să ne consolidăm sistemul imunitar. Iată câteva alimente pe care putem să le includem în alimentaţia noastră din luna noiembrie şi care ne vor ajuta să fim sănătoşi în anotimpul rece:

1. Clementine – Bogate în antioxidanţi, clementinele protejează organismul împotriva multor boli, cum ar fi anumite tipuri de cancer, afecţiunile cardiovasculare sau bolile degenerative (de exemplu Parkinson). Carotenoizii pe care îi conţin sunt esenţiali pentru prducerea vitaminei A. Clementinele sunt o sursă importantă de vitamina C, care stimulează sistemul nostru imunitar. De asemenea, ele ajută împotriva stresului şi oboselii. Le puteţi consuma ca un desert sau pregătite în salate de fructe detoxifiante şi energizante pentru micul dejun.

2. Rodie – Cunoscută pentru proprietăţile sale antiinflamatorii, antibacteriene şi antivirale, este o alegere bună în anotimpul rece şi ajută împotriva bolilor cardiovasculare. Totodată, este şi o importantă sursă de energie, de acid folic şi de potasiu. O rodie are aproximativ 128 kcal. 175 de grame de rodie oferă 30% din necesarul zilnic de vitamna C şi 36% din cel de vitamina K. Sucul ei conţine o cantitate semnificativă de antoxidanţi benefici pentru prevenirea multor boli, inclusiv a cancerului şi, de asemenea, protejează împotriva aterosclerozei. Studiile efectuate pe persoane vârstnice au demonstrat că un consum de 250 de ml de suc de rodie zilnic îmbunătăţeşte memoria.

3. Kiwi – Cu un conţinut de apă de 80%, aduce un sentiment imediat de saţietate şi hidratează, în acelaşi timp. Prin urmare, este recomandat să consumaţi fructele de kiwi la micul dejun. Sunt o sursă excelentă de antioxianţi şi de vitamina C. Consumul lor ajută împotriva tensiunii arteriale ridicate, a alergiilor şi a răcelilor. Sunt ideale pentru a reduce stresul. Se pot consuma ca desert, în sucuri sau în salate. Un kiwi (90 g) conţine 45 kcal şi 2,7 g de fibre. Cantitatea mare de fribre facilitează tranzitul intestinal şi reglează nivelul zahărului şi colesterolului din sânge. Un fruct de kiwi oferă 70 mg de vitamina C, ştiut fiind faptul că dozele zilnice recomandate sunt de aproximativ 90 mg pentru bărbaţi şi 70 mg pentru femei.

4. Praz – Sărac în calorii, cu aproximativ 60 kcal la 100 g, prazul este o legumă sănătoasă pe care o puteţi pune în supe, ciorbe, diferite mâncăruri, tarte sau plăcinte. Se armonizează bine cu măsline, pătrunjel, tarhon, cimbru, leuştean şi chimion. Are proprietăţi anticancer şi este o imporantă sursă de vitamine A, C, B6, B9 şi K. Datorită conţinutului său bogat în calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, potasiu şi siliciu, prazul are efecte diuretice, laxative şi antiseptice. Este un remediu ideal pentru tractul digestiv, dar şi pentru bolile osoase şi articulare, cum ar fi guta sau artrita reumatoidă. Sucul de praz poate fi folosit împotriva inflamaţiilor pielii.

5. Ciuperci – Scăzute în calorii (25 kcal la 100 g), bogate în minerale şi vitamine (B2, B3), ciupercile sunt o sursă bună de fibre. Gătite în supe sau diverse feluri de mâncare, tarte şi plăcinte, acestea sporesc gustul preparatelor. Seleniul conţinut în ciuperci potejează împotriva radicalilor liberi, consolidează sistemul imunitar şi activează hormonii tiroidieni. Ciupercile sunt ideale pentru persoanele care doresc să piardă în greutate, dar şi pentru pacienţii cu diabet zaharat sau cu hipertensiune arterială. Conţinutul scăzut de sodiu şi glucoză, conţinutul ridicat de potasiu şi vitamine, precum şi fibrele digestive contribuie la faptul că aceşti pacienţi pot să includă ciupercile în meniul lor.

6. Topinambur – Cu un conţinut caloric scăzut, de 72 kcal la 100 g, contribuie la sănătatea intestinală şi protejează întregul sistem digestiv împotriva bolilor sezoniere. Această legumă este bogată în inulină, care facilitează absorbţia de calciu şi magneziu, minerale esenţiale pentru prevenirea osteoporozei. De asemenea, este o sursă de magneziu, calciu, potasiu, fosfor şi de vitamina B. Se poate consuma în supe, ciorbe, pireuri, tocaniţe sau în salate. (www.well-being.lu, www.meteocity.com, www.tk.de)/aionescu

Ada Ionescu, RADOR