Cinci şcoli din municipiul Galaţi şi-au suspendat cursurile din cauza frigului

Cinci şcoli din municipiul Galaţi şi-au suspendat cursurile din cauza frigului. Acolo nu au fost făcute branşamentele la gaze pentru centralele termice instalate încă din vară de municipalitate, iar în clase nu se poate sta, pentru că este foarte rece. Tot din cauza frigului, alte şapte şcoli din municipiu au scurtat programul, cu ore de câte 30 de minute. Directorii şcolilor afectate spun că este posibil ca şi mâine să fie suspendate orele de curs. Municipalitatea a anunţat că până la sfârşitul săptămânii viitoare, toate şcolile vor avea căldură./roprea/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie