A început slujba de sfinţire a noii Catedrale Naţionale din Bucureşti

Slujba de sfinţire a noii Catedrale Naţionale din Bucureşti începe la această oră. Mii de credincioşi din întreaga ţară, oficialităţi şi invitaţi de peste hotare sunt deja prezenţi la Catedrală. Acolo este şi redactorul RRA Cristian Curte care ne oferă primele informaţii în direct.
Reporter: Să ştiţi că mă simt ca la Adunarea de la Alba Iulia de acum 100 de ani. Sunt zeci de mii de oameni adunaţi pe splanada din faţa Catadralei, cu steaguri. Unii au venit îmbrăcaţi în costume populare. Sunt veniţi din toate colţurile ţării pentru slujba de sfinţire, care va începe în câteva momente. A sosit deja la Catedrală Patriarhul Daniel însoţit de Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, care împreună cu ierarhi din Biserica Constantinopolitană, din Biserica Ortodoxă Română, dar şi din Biserica Ortodoxă a Greciei vor începe slujba de sfinţire în câteva momente. După această slujbă de sfinţire, începând cu ora 10:30 va începe şi slujba Liturghiei, pe care noi o vom transmite în direct pe postul nostru de radio, Antena Satelor. Cu amănunte vom reveni în grupajele noastre informative, dar şi la emisiunile de la Radio România Actualităţi. Aşadar, staţi pe recepţie. Veţi afla tot ce se întâmplă aici, la Catedrala Naţională.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 noiembrie