La Biblioteca Naţională au loc evenimente speciale în cadrul celei de-a 21-a ediţii a Zilelor instituţiei

La Biblioteca Naţională din capitală au loc, astăzi şi mâine, evenimente speciale, în cadrul celei de-a 21-a ediţii a Zilelor instituţiei. După cum transmite reporterul nostru, Alla Stâncaru Luncă, astăzi va fi lansat un album realizat de cercetători şi documentarişti din cadrul Serviciului Colecţii Speciale, intitulat „România în Primul Război Mondial”. De asemenea, va avea loc vernisajul unei expoziţii dedicate anului 1918, cel al întemeierii României Mari. Va fi organizat şi un atelier de „Lecturi basarabene pentru copii”, la care vor fi prezenţi scriitori de pe ambele maluri ale Prutului./mnecula

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie