Calendarul evenimentelor, 1 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Manifestări dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri

* ora 8:00 – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I

* ora 10:00 – Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri va avea loc în Piața Arcul de Triumf din București. Participă preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu- Tăriceanu, premierul Viorica Dăncilă. Participă, de asemenea, la paradă, Asociația Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” și Asociaţia Tradiţia Militară, membră a  Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare. Anul acesta, în premieră, parada militară națională va fi deschisă de Aviaţia Militară. Dispozitivul de defilare este constituit din blocuri de paradă, organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecție și Pază

  • ora 10:02 – Muzicile reunite ale Ministerului Apărării Naţionale, corala Brigăzii 122 Logistice și corul studenţilor Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” vor interpreta Imnul Naţional al României
  • ora 10:06 – Preşedintele României depune o coroană de flori
  • ora 10:08 – Ziua Naţională este un prilej de cinstire a memoriei tuturor românilor care în timpul Războiului pentru Reîntregirea Neamului şi-au dat viaţa pentru țară, pentru statul naţional, independent şi unitar al românilor

* reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniricu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare

* Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţispecifice cu ocazia Zilei Naţionale

* Royal Marines Band (RMB), Orchestra Reprezentativă a Marinei britanice, a sosit în România pentru un program intensiv de şapte zile (27 nov. – 3 dec.), parte a colaborării militare româno-britanice în anul Centenarului. Punctul central pe agenda celor 41 de membri ai Royal Marines Band este participarea la parada militară de 1 decembrie. Programul zilei:

  • ora 10:00 – 12:00 – Participă la parada militară de la Bucureşti, de Ziua Naţională a României
  • ora 16:30 – 17:30 – Concert caritabil co-organizat de Light into Europe, organizaţie care sprijină copiii şi tinerii cu deficienţe senzoriale (vizuale sau auditive) – la Centrul comercial Park Lake
  • ora 18:00 – 19:00 – Concert caritabil co-organizat de Casa Ioana, organizaţie neguvernamentală care oferă sprijin victimelor violenţei domestice şi familiilor fără adăpost – la Centrul comercial AFI Mall Cotroceni

* CN Aeroporturi București organizează o suită de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri. Programul zilei:

  • ora 10:00 – 10:30 – spectacol de muzică și dansuri populare cu Ansamablul „Doinița” – Terminalul Sosiri
  • ora 10:45 – spectacol de muzică și dansuri populare cu Ansamablul „Doinița” – Terminalul Plecări
  • ora 11:00 – vernisajul expoziției „O sută de Români. Portret în fotografie”, semnată de Cristian Șuțu – Terminal Sosiri
  • ora 11:30 – spectacol de dansuri populare organizat de „Creart” – Terminal Sosiri
  • ora 12:45 – spectacol de dansuri populare organizat de „Creart” – Terminal Plecări

Totodată, pasagerii Aeroportului Internațional Henri Coandă București vor fi invitați să viziteze expozițiile:

  • „Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție”, organizată de Asociația „Identitate Culturală Contemporană” și amplasată în noul Terminal Plecări (Plecări interne)
  • „o 9 atitudine pentru cultură! 100 România!”, organizată de „Infocons”, Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – culoarul de legătură dintre Terminalul Sosiri și Terminalul Plecări

* De Centenar, brandul ROM deschide Muzeul Tricolorului, în care va expune 100 de povești despre patriotism, reinterpretate artistic (1 – 2 dec.) – ora 11:00, la Palatul Universul, sala Mezanin. Vizitatorii vor fi întâmpinați cu steaguri și batoane ROM, iar iubitorii de muzică vor avea parte de o surpriză: un concert acustic al trupei Partizan, astăzi, ora 20:00, în cadrul Muzeului. Inițiativa face parte din campania „Pentru România, doar tricolor” și se desfășoară sub sloganul „ROM. Senzații tari. De Centenar”. Primul pas al campaniei a fost implementarea unui ambalaj special de Centenar, ROM devenind batonul care poartă #doartricolor

* Centenarul Marii UnirilLa Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Programul zilei:

  • ora 18:00 – deschiderea expoziției în aer liber „1918, Anul nașterii României Mari”
  • ora 18:00 – proiecţia documentarul mărturie „Inima nomadă a Marii Uniri”, un film realizat de Tania Nicolau
  • ora 18:00 – prof. univ. dr. Mihaela Miroiu susține conferința „Unirea ca triumf al libertății românești – Reflecții despre discursul lui Iuliu Maniu de la Alba Iulia”
  • Recitalul de muzică și poezie românească „Eminescu – Enescu – Lipatti” susținut de actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim va încheia seara. Programul cuprinde lucrări compuse de cei mai mari muzicieni ai României, George Enescu și Dinu Lipatti, punctate de versuri alese din creația eminesciană

* De la ora 18:00, în Sala „Ion Băieșu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București – MNLR (Calea Griviței nr. 64-66), Asociația Euro CulturArt, Clubul UNESCO-Adolescenții și MNLR prezintă a X-a secvență a programului „10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA”, un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie. În 10 orașe din România (Satu Mare, Timișoara, Cluj, Galați, Sighișoara, Brașov, Sibiu, Constanța, Iași și București), Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator), Marius Mihalache, Eugen Mihăescu, Marcian Petrescu, Rareș Totu și Dan Mircea Cipariu prezintă un show unic de poezie și blues. La București, invitați speciali sunt scriitorii Ioan Es. Pop și Bogdan O. Popescu alături de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Program artistic inedit are loc de Ziua Națională a României, începând cu ora 18:30, când pe scena Târgului de Crăciun București vor concerta: Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă şi vedete de muzică populară, urmați de un spectacol special dedicat Zilei Naţionale – „Unirea, Visul unei Naţiuni”: Nicolae Furdui Iancu şi Grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Proiect K1, Iuliana Tudor, Tuan, Daniel Lazăr, Vlad Rădescu, Sorin Francu, Victoria Cocias

* În cadrul expoziții organizate sub brandul artistic „Andrei Bălan” (23 nov. – 5 dec.), astăzi are loc o seară de poezie „Cuvinte care ne unesc”, lectura Theodor Dumbravă, soundscape Andrei Bălan – ora 20:00, la Arcub Sala Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90

* La Arenele Romane, are loc Sărbătoarea Subcarpaţi, invitată specială fiind trupa Pământ – ora 20:00

* Banca Naţională a României (BNR) va lansa, începând de astăzi, în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Lansarea în circuitul numismatic a acestei bancnote se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR

* În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, Primăria Municipiului București organizează evenimentul București 100, un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri. Timp de trei zile un număr de patru clădiri reprezentative ale Capitalei vor deveni suport pentru proiecții spectaculoase realizate de artiști internaționali (Bulgaria, Austria, Germania). Clădirile selectate în cadrul proiectului sunt: Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Palatul CEC și Palatul de Justiție

* Alba Iulia: Programul Zilei Naționale a României – 1 Decembrie 2018, de Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia, cuprinde o paradă militară spectaculoasă, concerte de muzică populară și cântece patriotice, tradiționala masă populară oferită de autorități și nelipsitele focuri de artificii

  • ora 7:00 – Serviciul Religios – Catedrala Ortodoxă a Încoronării
  • ora 8:00 – Marşul Unirii – Traseul Gara CFR – Bd. Ferdinand – Calea Moţilor – Parcul Unirii. La 100 de ani de la Marea Unire, unioniştii se vor afla la Alba Iulia, pentru a participa la Marşul Unirii. În coloană vor fi fluturate steaguri tricolore orizontale, întocmai ca în 1918, cu denumirea localităților din care vin românii
  • ora 10:00 – Te Deum – Catedrala Ortodoxă a Încoronării
  • ora 10:30 – Citirea „Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba lulia” – Sala Unirii
  • ora 10:45 – Primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun – Sala Unirii
  • ora 11:30 – Dezvelirea plăcilor omagiale – Sala Unirii
  • ora 12:00 – Marea Adunare Naţională (parada portului popular şi reconstituire istorica) + Citirea „Rezoluţiunii Adunaării Naţionale de la Alba lulia” – Piaţa Tricolorului, Esplanada Catedralei Ortodoxe a Încoronării
  • ora 12:30 – Sfinţire Monumentul Unirii – Monumentul Unirii
  • ora 13:00 – Ceremonialul „Pământ românesc” – Sala Unirii
  • ora 13:30 – Cântec de Mare Unire / Scena – Piaţa Cetăţii
  • ora 15:00 – Preşedintele Klaus Iohannis participă la evenimentele organizate de Ziua Naţională a României la Alba Iulia, sosire şi depunerea unei coroane de flori la bustul Regelui Ferdinand „Întregitorul” – în Piaţa Tricolorului
  • ora 15:10 – Inaugurare Podul Unirii şi Monumentului Marii Uniri, cu participarea Preşedintelui Klaus Iohannis – în Parcul Unirii
  • ora 15:30 – Ceremonie militară – defilarea trupelor şi tehnicii militare, în prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis – pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
  • ora 16:30 – Marea Unire a Bucătarilor – Cazarma 415, Latura de Sud şi Latura de Nord
  • ora 16:30 – Concerte „Cânt şi suflet românesc” – Scena – Piaţa Cetăţii
  • ora 21:00 – LA MULŢI ANI ROMÂNIA! – spectacol de artificii – Cazarma 415
  • ora 0:00 – Omagiu sunetului românesc, recital de nai şi orgă – Podul Unirii

* Bistriţa: Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, cu defilări de trupe şi tehnică militară – ora 15:30, la Statuia poetului Andrei Mureşanu

* Braşov: Paradă centenară Port cu BucurIE, organizată de Coresi Shopping Resort în parteneriat cu Flori de ie – ora 17:30, la Coresi Shopping Resort

* Constanţa: Concertul omagial dedicat eroilor Marii Uniri „Heroes to remember!” susţinut de Gheorghe Zamfir și Orchestra Simfonică București – ora 19:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin” (fostul Cinema Republica)

* Constanţa: Teatrul de Stat Constanţa marchează Ziua Naţională a României cu spectacolul de poezie şi dans, cu intrarea liberă „Luceafărul” – ora 19:00, la Teatrul de Stat

* Craiova: Paul Surugiu (Fuego), Dinu Iancu Sălăjanu, Gheorghe Roșoga și Cristina Scarlat sunt invitații spectacolului extraordinar „Unirea cea Mare”, de Eugen Doga, eveniment al Operei Române Craiova cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe 1 decembrie 2018, la Sala Polivalentă din Craiova.

* Craiova: Spectacolul extraordinar „Unirea cea Mare”, de Eugen Doga, eveniment al Operei Române Craiova cu prilejul Centenarului Marii Uniri – ora 20:30, la Sala Polivalentă. Spectacolul reunește peste 100 de artiști, Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, şi este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova

* Focşani: Premierul Viorica Dăncilă participă la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României – ora 15:30, în Piața Unirii

* Iaşi: Paradă a tramvaielor tematice cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, organizată de Compania de Transport Public

* Mediaş:

  • ora 10:00 – în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei Municipiului Mediaș, au loc lansări de carte având ca tematică Marea Unire, evenimente, fapte și figuri istorice care au influențat înfăptuirea Statului Unitar Român
  • ora 11:00 – Piața Corneliu Coposu va fi animată timp de două ore de muzică și dansuri populare românești, în cadrul unui spectacol folcloric de excepție susținut de artiști populari consacrați precum Mariana Anghel, Ciprian și Mihaela Istrate, Ina Tudoran, Costel Popa, Anca Branea, Marian Suciu alături de dansatorii, soliștii și instrumentiștii Ansamblului folcloric „Purtata” din Mediaș și Grupul vocal „Cununa Blăjelului”. Momentul folcloric va culmina cu un recital extraordinar susținut de remarcabila interpretă Sava Negrean – Brudașcu
  • ora 13:00 – sediul Primăriei Municipiului Mediaș va fi gazda unui eveniment cu totul special, protocolul semnării Acordului de Înfrățire între Municipiul Mediaș și orașul Cricova din Republica Moldova, un moment care evocă importanța unității dintre români, a promovării valorilor și tradițiilor comune în spiritul sărbătorii naționale
  • ora 13:15 – va marca debutul ceremonialurilor dedicate Zilei Naționale, care vor cuprinde discursurile și alocuțiunile reprezentanților municipalității și a invitaților prezenți, urmate de slujba religioasă și depunerile de coroane, în Piața Corneliu Coposu
  • în încheierea acestora va avea loc ceremonialul militar de defilare pe traseul str. Mihai Eminescu – str. Constantin Brâncoveanu. Vor defila aproximativ 260 de cadre militare aparținând structurilor Ministerului Apărării Naționale, studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, ale Inspectoratului de Jandarmi Sibiu și Poliției Locale Mediaș. Elementul inedit al acestei defilări, pe lângă amploarea efectivelor și a tehnicii specifice fiecărei instituții prezente, îl va constitui prezența grupului „Cavaleriștilor Regimentului 4 Roșiori” și a unei fanfare profesioniste, care va acompania întreg ceremonialul militar al zilei

* Ploieşti: Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri – ora 11:00, la Catedrala „Sf, Ioan Botezătorul”

* Suceava: Centrul Militar Judeţean Suceava organizează activităţile prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României – în Piaţa Tricolorului:

  • ora 13:00 – Primirea oficialităţilor, salutul drapelului de luptă
  • ora 13:05 – Alocuţiune de deschidere privind semnificaţia evenimentului
  • ora 13:10 – Intonarea Imnului de stat al României
  • ora 13:15 – Oficierea serviciului religios
  • ora 13:25 – Alocuţiuni privind semnificaţia evenimentului rostite de reprezentanţii autorităţilor publice judeţene şi locale
  • ora 13:45 – Ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori
  • ora 14:15 – Defilarea detaşamentului de onoare şi a tehnicii
  • ora 14:45 – Defluirea efectivelor militare şi a tehnicii militare care nu participă la expoziţie
  • ora 14:45 – Expoziţie cu tehnica militară – în faţa Palatului Administrativ
  • ora 17:50 – Constituirea detaşamentelor pe Esplanada Casei de Cultură
  • ora 18:00 – Retragerea cu torţe pe itinerarul esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, Palatul Administrativ, Piaţa Tricolorului, Palatul Justiţiei, Primăria municipiului Suceava, sediul ISU Suceava

* Chişinău: Evenimente dedicate Zilei Naționale a României:

  • depuneri de flori – la Cimitirul Eroilor Români, care este în reconstrucție; ulterior, la monumentul deportaților; mai apoi, în Scuarul Europei
  • marș, care va culmina cu „Hora Unirii” – în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt”

* Bor, Serbia: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, va desfăşura în perioada 1-2 decembrie 2018, proiectul „Ziua Națională a României sărbătorită pe Valea Timocului – Serbia”. Programul zilei:

  • Pelerinaj la Mănăstirea Sf. Arhangheli din Malainița, în cadrul căruia va fi oficiată o slujbă religioasă și va fi susținută, de către reprezentanți ai Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, prelegerea cu tema „Rolul bisericii în vremurile Marii Uniri și în vremea noastră”
  • Reprezentanţii Asociației pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, şi cei ai Congresului Românilor din Serbia vor depune coroane de flori la Monumetul Eroilor din centrul oraşului Bor
  • Conferință științifică sub genericul „Centenar 2018 – Românii timoceni la 100 de ani de la Marea Unire” (1 şi 2 dec.) – ora 15:00, în Sala Bibliotecii din Bor. În cadrul conferinței va fi prezentat filmul documentar „Românii din Timoc la 100 de ani de la Marea Unire” realizat de Timoc Press și finanțat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. La manifestație, elevii din Timoc care învață limba română literară vor primi ghiozdane și materiale didactice oferite de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
  • Programul se va încheia cu un moment artistic susținut de Corul Bisericesc „Sf. Ioan Valahul” al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, precum și de soliști și instrumentiști din comunitate. Totodată, va avea loc și un recital de poezii patriotice susținut de copiii români timoceni

* Bruxelles: Cu ocazia aniversării Zilei Naţionale a României şi a Centenarului Marii Uniri, pe Arcul de Triumf din parcul Cinquantenaire, monument simbolic din inima Cartierului European al Bruxelles-ului, va fi proiectat un show 3D videomapping în culorile tricolorului – ora 18:00 (ora locală). Evenimentul este organizat de Reprezentanţa Permanentă a României la UE şi ambasada României în Belgia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Creart. Proiectul de 3D videomapping este realizat de studioul Les Ateliers Nomad din Bucureşti

* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena, Jeunesse Austria şi Konzerthaus Viena organizează, cu ocazia Zilei Naţionale a României și cu sprijinul Ambasadei României la Viena, spectacolul Spărgătorul de Nuci: un recital la pian al Alexandrei Dariescu, însoţit de momente de balet şi animaţii digitale (holograme). Conceptul care reinventează formatul tradițional de concert îi aparţine Alexandrei Dariescu şi va fi prezentat pe scena Berio-Saal din Konzerthaus împreună cu balerina Désirée Ballantyne – ora 15:00 şi de la ora 17:00; respectiv pe 2 decembrie, de la – ora 11:00 şi de la ora 15:00

– Uniunea Europeană

* În perioada 1-3 decembrie, comisarul european pentru politică regională Corina CREŢU va efectua o vizită oficială în România, la Alba Iulia, Cluj-Napoca şi Oradea. Din programul zilei:

  • ora 15:00 – Înaltul oficial european va participa, alături de reprezentanţi de prim rang ai instituţiilor de stat din România, la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a celebrării Centenarului Marii Uniri, la Alba Iulia
  • ora 19:00 – comisarul Corina Creţu va susţine un discurs pe tema Zilei Naţionale şi a Centenarului Marii Uniri în deschiderea evenimentului festiv organizat de Fundaţia Transilvania Leaders, la Cluj-Napoca

– Apărare, Interne

* Începând cu această dată se înființează Comandamentul Apărării Cibernetice, structură subordonată Statului Major al Apărării, comanda fiind asigurată de general de brigadă Costică Postolache

– Culte, Biserică

* Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” organizează evenimentul comemorativ „Bun creştin şi bun român”, dedicat părintelui căpitan Gheorghe C. Creţu, preot militar din Primul Război Mondial – ora 12:00, la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc

– Social

* Forumul Tinerilor din România – Adunarea Plenară a Consiliului Naţional al Tinerilor din România – ora 13:30, la Palatul Parlamentului

– Cultură

* Teatrul Evreiesc de Stat prezintă musicalul „Astă seară: Lola Blau” de Georg Kreisler, a cărui protagonistă este actrița Maia Morgenstern, acompaniată la pian de Tatiana Moroșanu, în ziua în care se împlinesc exact 25 de ani de la premiera de pe 1 Decembrie 1993 – ora 19:00. Spectacolul este regizat de Alexandru Dabija, iar scenografia poartă semnăturile Doinei Levintza și a lui Puiu Antemir

* Trupa americană de muzică instrumentală Pink Martini susţine două concerte la Sala Palatului, în zilele de 1 și 2 decembrie, de la ora 20:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Haacht, Belgia: Ioan Nemțoi reprezintă România la „Bienala internațională de artă pe sticlă” (1 – 9 dec.) – la centrul cultural comunitar Den Breughel din Haacht (Belgia), cu concursul Institutului Cultural Român Bruxelles 

– Sport

* Meciuri din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 14:00 – AFC Hermannstadt – CS Concordia Chiajna – pe Stadionul Trans-Sil Târgu Mureş
  • ora 20:00 – FC Viitorul Constanţa – FC Dinamo 1948 Bucureşti – la Academia Hagi, Stadion Central Ovidiu

* Meciuri din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • ora 18:00 – CSA Steaua Bucureşti – CS HC Buzău 2012 – la Sala Sporturilor Concordia Chiajna
  • ora 18:00 – CSU din Suceava – CSM Bacău (Sala Sporturilor Dumitru Bernicu – Suceava, 18,00)

* Au loc partide din etapa a 20-a a Ligii a II-a de fotbal – ora 11:00

* Franţa: România participă la Campionatul European de handbal feminin – EHF EURO 2018 (29 nov. – 16 dec.)

  • ora 19:00 – România – Cehia, în Grupa D – ora 19:00, pe Arena din Brest 

– Diverse

* Braşov: Se deschide Târgul de Crăciun – în Piaţa Sfatului (1 dec. 2018 – 13 ian. 2019) 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 decembrie

* ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Se împlinesc 100 de ani de la momentul creării României Mari. Data de 1 decembrie 1918 a intrat în istoria țării noastre cu ocazia convocării, la Alba Iulia, a Marii Adunări Naţionale a Românilor, lucrările încheindu-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Votată în unanimitate, această hotărâre, care a fost citită de Vasile Goldiș și care proclama unirea tuturor românilor într-un singur stat, a avut loc după ce, pe data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, instituțiile reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei votaseră unirea. La această Adunare Natională au fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi aleşi şi aproximativ 100.000 de români care au venit să susţină decizia de instituire a României Mari. A fost sărbătorită ca zi naţională a României pentru prima dată în anul 1990, pe baza Legii adoptate la 15.VII.1990, de cele două Camere ale Parlamentului. În timpul dictaturii comuniste Ziua naţională se sărbătorea la 23 august (data când România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei)

* Acum 474 de ani (1544), cărturarul transilvănean, Ioan Honterus, a întemeiat la Brașov primul liceu bazat pe principii umaniste, după ce, cu un an mai devreme, redactase un regulament școlar, Constitutiones Scholae Coronensis. Regulamentul a stat la baza organizării instituțiilor de învățământ umaniste din Nürnberg

* În urmă cu 218 ani (1800), Washington-ul devenea capitala Statelor Unite ale Americii. Pe baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16 iulie 1790, începe construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală). În anul 1800, instituţiile guvernamentale sunt mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care primeşte numele primului preşedinte al SUA, Washington

* Cu 154 de ani în urmă (1864), apărea Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor, primul director fiind Enrik Winterhalder (1/13). La 1 ianuarie 1881 își începe activitatea Casa de Economie, instituție autonomă financiar, dar aflată sub administrarea C.D.C.E. La 8 iunie 1897, se pune piatra fundamentală a Palatului Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima ședință a Consiliului de Administrație, în noul local, având loc la 15 iunie. Prin Decretul nr. 224 din M.O. nr. 202/1 septembrie 1948, s-a înființat Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, prescurtat CEC, patrimoniul noii instituții formându-se prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri și Consemnațiuni și Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale. Instituției i se încredințează primirea și păstrarea economiilor bănești ale populației din întreaga țară. În decembrie 2006, Guvernul României a stopat privatizarea CEC, iar la 4 martie 2008, prin Ordinul nr. 425/14 februarie, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, se aproba Statutul CEC, iar prin Ordinul nr. 1312/25 aprilie 2008, emis de minister, privind modificarea precedentului ordin, se statua schimbarea imaginii și a denumirii în CEC Bank SA

* Acum 112 ani (1906) avea loc inaugurarea, la Paris, a primei clădiri din lume destinată cinematografului, „Cinéma Omnia Pathé”

* Se împlinesc 110 ani (1908) de când Liviu Rebreanu debuta cu schiţa „Codrea” (”Glasul inimii”), în revista ”Luceafărul”

* Acum 106 ani (1912), avea loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator). FSSR era organizată pe comisii (de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăţilor de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Şcolară, Comisia pentru  amenajarea terenurilor etc.) (1/14)

* Acum 102 ani (1916), administraţia militară germană (Militär-Verwaltung in Rumänien) se instala în Bucureşti (în timpul Primului Război Mondial) şi a supus populaţia din teritoriul ocupat (Dobrogea, Oltenia şi Muntenia) rechiziţiilor şi prestărilor de munci (1/14)

* Cu 99 de ani în urmă (1919), se forma guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida Voievod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara (1 decembrie 1919 – 13 decembrie 1920)

* Tot în urmă cu 99 de ani, se deschidea prima stagiune a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupé” „Se face ziuă” şi „Poemul Unirii”, semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului (Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu. La data de 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj are loc primul spectacol în limba română)

* În urmă cu 96 de ani (1922) şi-a început activitatea Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, cu sediul la Paris; România, membru fondator

* Acum 83 de ani (1935), se înfiinţa, la Roma, Centrul Experimental al Cinematografiei (Centro Sperimentale di Cinematografia), cea mai veche şcoală de cinema din vestul Europei. Primul director a fost cineastul italian Luigi Chiarini

* Cu 82 de ani în urmă (1936) avea loc inaugurarea Arcului de Triumf din Bucureşti, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, realizat de arhitectul Petre Antonescu. A fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, şi din nou renovat începând cu anul 2014. Arcul de Triumf este înscris în Lista monumentelor istorice din Bucureşti, sector 1, din anul 2015, Municipiul Bucureşti, cu cod LMI B-II-m-A-18001

* Cu 72 de ani în urmă (1946), Regele Mihai I deschidea personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19 noiembrie 1946. Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)

* Se împlinesc 70 de ani (1948), de când, prin Decretul 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”. În fapt, era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)

* În urmă cu 69 de ani (1949), lua fiinţă Orchestra Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg. Celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş

* În urmă cu 59 de ani (1959), avea loc semnarea Tratatului Antarctic. Documentul, intrat în vigoare la 23.VI.1961, reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă. România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971

* Acum 58 de ani (1960), avea loc stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Mali, la nivel de ambasadă. România a recunoscut statul Republica Mali la data de 7 octombrie 1960. Raporturile bilaterale sunt derulate prin intermediul ambasadelor României la Dakar şi, respectiv, a Republicii Mali la Paris. Din iulie 1996, la Bamako funcţionează un consulat onorific al României. Din iulie 2013, ambasador al României la Dakar este conf. univ. dr. Ciprian Mihali – acreditat ca ambasador în Senegal şi alte şapte state din Africa de Vest

* În urmă cu 57 de ani (1961) Adunarea Generală a ONU alegea România ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate pe termen de un an (1962) (ţara noastră a mai deţinut mandate în Consiliul de Securitate, pe termen de doi ani, în 1976 şi 1977, 1990 şi 1991; 2004 şi 2005). România a fost primită ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 14.XII.1955

* Tot acum 57 de ani avea loc crearea Agenţiei guvernamentale de informaţii a Algeriei – Algérie Presse Service (APS)

* Se împlinesc 55 de ani (1963), de când guvernele român şi britanic decideau ridicarea legaţiilor lor, de la Londra şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice româno-britanice au fost stabilite la 20.II.1880, la rangul de legaţie. Relaţiile au fost întrerupte la 15.II.1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi reluate la 15.II.1946, la rangul de reprezentanţă. La data de 15.II.1947 reprezentanţele celor două ţări au fost ridicate la rangul de legaţie

* Cu 27 de ani în urmă (1991) avea loc referendumul din Ucraina prin care a fost aprobată Declaraţia de independenţă faţă de URSS din 24.VIII.1991

* Acum 23 de ani (1995), începea să emită postul privat de televiziune PRO Tv. Lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite

* În urmă cu 21 de ani, Teatrul LUNI – primul teatru independent din România postdecembristă – a luat ființă, oficial, în clubul de jazz Green Hours, în seara de luni 1 decembrie 1997, odată cu prezentarea premierei „Chantan au Lait” cu Maia Morgenstern și Dorina Crișan Rusu, pe texte de Mircea Dinescu, Ienăchiță Văcărescu și Joshua Sobol

* În urmă cu 9 ani (2009), intra în vigoare Tratatul de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene). Cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez). Textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an. Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiembrie 2009). Printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică, funcţia de preşedinte al Consiliului European devenind una permanentă (nu rotativă). Acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate. A fost înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu

* Cu 8 ani în urmă (2010), în Siberia, era creată prima bancă internaţională de combustibil nuclear, în cadrul unui acord între Rusia şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)

* Societatea Română de Radiodifuziune relansa, acum 7 ani (2011), de Ziua Naţională a României, Radio Chişinău în Republica Moldova. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică

* Se împlinesc 5 ani (2013), de când Televiziunea Română relua transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, “Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni

Aniversări – Comemorări

– Unirea Transilvaniei cu România. Sărbătoare naţională. Te Deum (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– Sf. Tadeu și Bartolomeu, Apostolii armenilor; Ziua Națională a României (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1868

– 1880: S-a născut matematiciana Vera Myller, prima femeie profesor universitar din România; a întemeiat, la Iași, alături de soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă, punând bazele unei puternice școli în acest oraș; la 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România, într-o disciplină științifică, predând algebra superioară și teoria funcțiilor la Universitatea din Iași (m. 1970)

– 1882: S-a născut Giorge Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)

– 1892, 1/13: S-a născut Cezar Petrescu, prozator, gazetar şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)

– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 2.XII.1911

– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)

– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991) – 100 de ani

– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)

– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania”) (m. 2011)

– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000)

– 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator şi poet (m. 2002)

– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012)

– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa (în 1970) revine în ţară în 1995 (m. 2005) – 80 de ani

– 1945: S-a născut fostul handbalist Ghiţă Licu; a făcut carieră la Dinamo mai întâi ca jucător şi apoi ca antrenor. De la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a câştigat două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976 (m. 2014)

– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913) – 70 de ani. NOTĂ: Site-ul cnr-unesco.ro dă ca dată a naşterii 21.XI.1913

– 1960: A murit compozitorul, profesorul şi dirijorul Ion Vasilescu (n. 1903)

– 1960: S-a născut soprana Leontina Văduva (numele la naştere: Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat în 1999 „Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice”; fiica Mariei Ciobanu, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară

– 1968: A murit compozitorul, dirijorul, regizorul de operă și baritonul Nicolae Bretan (n. 1887) – 50 de ani

– 1975: A murit Mihail Bârcă, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1888). NOTĂ: Unele surse (http://www.crispedia.ro/Mihail_Barca)  dau ca dată a morţii 1 octombrie 1973

– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic comunist (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)

– 1981: A murit Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române (n. 1911)

– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917)

– 1994: A murit compozitorul şi profesorul Mircea Chiriac (n. 1919)

– 1995: A murit József Méliusz, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

– 1997: A murit Ştefan Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (n. 1903)

– 2000: A murit publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (n. 1940)

– 2006: A murit pictorul Petre Achiţenie (n. 1929)

– 2008: A murit Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice;  a obţinut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1 – 500 m şi kaiac 4 – 1000 m.; s-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de k4 – 1000 m, fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiacişti ai României din toate timpurile (n. 1939) – 10 ani

– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)

– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România (n. 1938)

– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)

– 2012: A murit Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist (n. 1930)     

EVENIMENTE EXTERNE

– Buenos Aires: Preşedintele argentinian, Mauricio Macri, primeşte vizita omologului său rus, Vladimir Putin

– Buenos Aires: Preşedintele argentinian Mauricio Macri se întâlneşte cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde

– Ciudad de Mexico: Noul preşedinte al ţării, Andres Manuel Lopez Obrador, îşi preia mandatul

– Skopje: Dezbatere în Parlamentul Macedoniei pe tema modificărilor constituţionale necesare pentru adoptarea numelui Macedonia de Nord

– Serbia: Manifestări prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la crearea primei ”Iugoslavii”, care era regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit în 1929 Regatul Iugoslaviei

– Germania: Manifestaţie împotriva pactului ONU privind migraţie, la apelul unei organizaţii de extremă dreapta

– Los Angeles, SUA: Salonul automobilistic de la Los Angeles. Este acordat premiul pentru maşina anului

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA” („World AIDS Day”); a fost instituită de ONU în 1988, prin Rezoluţia 43/15, pentru a sensibiliza opinia publică şi a exprima solidaritatea cu persoanele afectate de această maladie

– Ziua Naţională a Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii/1958 – 60 de ani

– 1455: A murit sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti, reprezentant de seamă al renascentismului timpuriu (n. 1378)

– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789)

– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644)

– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)

– 1729: La această dată a fost botezat compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802)

– 1743: S-a născut Martin Heinrich Klaproth, chimist şi farmacist german; a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea metodologiei chimiei analitice şi mineralogiei; descoperitorul zirconiului, uraniului şi ceriului (1803) (m. 1817) – 275 de ani

– 1761: S-a născut (la Strasbourg, Franţa) Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)

– 1866: A murit Sir George Everest, inginer militar şi geodez britanic; conducător (din 1823) al Serviciului geodezic al Indiei; numele lui a fost atribuit de britanici celui mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chomolungma/8.850 m) din munţii Himalaya (n. 1790)

– 1867: S-a născut Ignacy Moscicky, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române 1937 (m. 1946)

– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924) – 145 de ani

– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (m. 1998)

– 1933: S-a născut balerina şi coregrafa franceză Violette Verdy (nume real: Nelly Armande Guillerm), fostă directoare a Baletului Operei din Paris şi a altor companii de talie mondială (m. 2016) – 85 de ani

– 1935: S-a născut Woody Allen (pseudonimul lui Allen Stewart Königsberg), regizor de film, scenarist, actor şi scriitor american

– 1945: S-a născut actriţa de film şi cântăreaţa americană Bette Midler

– 1962: A murit Henri Wallon, filosof, psiholog, neuropsihiatru, pedagog şi om politic francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (n. 1879). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 15.VI.1879

– 1973: A murit David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); el este cel care a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (n. 1886) – 45 de ani

– 1991: A murit economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (n. 1911)

– 1997: A murit violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908)

– 2006: A murit Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)

– 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)