Deschiderea sezonului de schi în staţiunea Straja

În staţiunea Straja din Valea Jiului se poate schia pentru că administratorii pârtiilor au pornit tunurile de zăpadă artificială. Corespondentul RRA Ilie Pintea transmite că stratul de zăpadă pe pârtii a ajuns astfel, în medie, la 15-20 de centimetri. De asemenea, telegondola care urcă din Lupeni în Straja a fost pusă în funcţiune, iar cabanele sunt pregătite.

Turiştii mai au la dispoziţie din acest sezon şi un telescaun în plus, ce leagă două dintre pârtiile aflate în zona schiabilă. În staţiunea Parâng, însă, stratul de zăpadă ajunge la 10 centimetri la peste 1.600 de metri altitudine şi nu se poate schia. Şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu, a declarat că este zăpadă pe creste, unde a nins şi viscoleşte, dar este periculos ca turiştii să ajungă pe astfel de trasee, mai ales că ceaţa poate apărea în orice moment./lazard/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie