Rusia, pe locul al II-lea în lume în ceea ce privește vânzarea de armament

Pentru prima dată de la începutul anilor 2000, Rusia se poziționează pe locul al II-lea în lume în ceea ce privește vânzările de armament, informează Institutul internțional pentru studierea problemelor lumii de la Stockholm (SIPRI). Vânzările celor mai mari întreprinderi de apărare din Rusia au atins 9,5% din cele realizate pe plan mondial. Pe primul loc se află SUA, cu 57%, iar pe poziția a III-a – Marea Britanie, cu 9%). După cum remarcă Simon Vezeman, cercetător științific principal, începând cu 2011 întreprinderile rusești și-au majorat considerabil vânzările datorită programului de modernizare a armamentului din țară. Mai mult decât atât, întreprinderea „Almaz-Antei”, care fabrică produse pentru apărarea ant-aeriană și apărarea antirachetă, s-a poziționat pentru prima dată între primii zece cei mai importanți producători de armament. Potrivit calculelor SIPRI, în perioada care a trecut și-au majorat vânzările nouă dintre cele zece companii rusești care au intrat în rating – între acestea „Corporația unită pentru construcția de motoare” (o creștere cu 25%) și întreprinderea „Armamentul tactic de rachetă” (cu 19%). În raport se arată că, comparativ cu anul 2002, volumul total al vânzărilor realizate de o sută dintre cei mai mari producători de armament și de servicii militare din lume a crescut în 2017 cu 44%, până la 398,2 miliarde de dolari. Potrivit RIA – Novosti, companiile rusești au început să fie incluse în statistica SIPRI începând cu 2002./snicolau/aionescu

www.rian.ru – 10 decembrie