Dezbateri privind modificările Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că executivul nu poate modifica nici Codul Penal şi nici Codul de Procedură Penală prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum a anunţat în urmă cu câteva zile premierul Viorica Dăncilă, pe motiv că proiectele se dezbat deja în parlament. Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, spune însă că o eventuală ordonanţă de urgenţă a guvernului referitoare la Codurile Penale nu contravine unei decizii a CCR privind modificarea legilor, în timp ce se află deja în procedură parlamentară.
Tudorel Toader: Când este vorba de modificarea Codului Penal, un articol, două, trei sau câte sunt, guvernul nu vine cu un Cod Penal al lui propriu, vine ce să facă? Să modifice Codul în acord cu deciziile CCR, să transpună două directive şi, dacă va fi cazul, să preia dintre soluţiile – repet, dacă va fi cazul – să preia dintre soluţiile care au fost dezbătute, care au fost declarate constituţionale.
Realizator: La rândul ei, procuroarea şefă interimară a DNA, Anca Jurma, crede că un act normativ precum Codul Penal ar trebui dezbătut în parlament.
Anca Jurma: Nu este competenţa noastră să discutăm despre modul în care legile sunt adoptate în România, doar pot să-mi exprim opinia personală, în sensul că un act normativ de o importanţă atât de mare, cum este un cod penal, ar trebui dezbătut în parlament mai degrabă decât adoptat printr-o ordonanţă de urgenţă, dar, repet, nu sunt constituţionalist şi noi va trebui să aplicăm legea aşa cum se va adopta./apuscasu/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 decembrie)