Calendarul evenimentelor, 16 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Iaşi: Absolvenții Cursului gratuit de Colinde derulat de Parohia „Toma Cozma” din Iași, vor susține, de la ora 16:00, la Biserica „Toma Cozma”, tradiţionalul Concert de Colinde, „Să ne bucurăm de Domnul”

* Timișoara: Se desfășoară Festivalul coral „Leru-i, Doamne, Ler”, ediția a IV-a – ora 17:00, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Evenimentul este organizat de Mitropolia Banatului şi Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara

– Administraţie

* Timişoara: Primăria Timişoara şi Asociaţiile de revoluţionari au pregătit un program prin care comemorează victimele şi celebrează victoria împotriva comunismului. Evenimentele vor include depuneri de coroane, aprinderea de candele şi organizarea unor marşuri, dar şi o şedinţă festivă la Consiliul Local Timişoara (14-22 dec.).

– Social

* Are loc concertul caritabil „Sunetul magic al Crăciunului” – ora 18:00, la Athénée Palace Hilton, sala Le Diplomate. Concertul are ca scop strângerea de fonduri pentru realizarea și susținerea grupurilor de suport psihoterapeutic pentru copiii bolnavi de cancer, cât și pentru părinții acestora

* Blaj: Concert de caritate „Dar de Crăciun”, în beneficiul copiilor și vârstnicilor instituționalizați – ora 18:00, la Palatul Cultural Blaj. Vor concerta trupa Semnal M, Ștefan Boldijar și prietenii, Mircea Baniciu și Laurențiu Cazan

* Iaşi: Concert caritabil dedicat vârstnicilor singuri – „Şi bunicii îl aşteaptă pe Moş Crăciun!” – ora 12:00, în Parohia Romano-Catolică „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi. Recitalul muzical va fi susţinut de artistele canto clasic Andreea şi Maria Miler, acompaniate de un cor format din voluntarii Centrului Diecezan Caritas Iaşi, ce vor interpreta colinde pentru bucuria Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos

– Cultură

* Concert extraordinar „Începem a Colinda”, susţinut de Orchestra de Muzică Populară – ora 17:00, la Sala Radio. Evenimentul aduce la București cete tradiţionale din diferite zone ale țării – Bacău, Cluj, Arad, Gorj, Maramureş, Mehedinți, Suceava și Vaslui. Evenimentul este prezentat de Miruna Ionescu și Grigore Sâmboan

* În cadrul Conferințelor Teatrului Naţional, Sever Voinescu prezintă conferinţa cu tema „Visul lui Pavel. O intuiție despre viitorul Europei” – ora 11:00, la Sala Atelier a TNB

* Concert de Crăciun susţinut de Corul Filarmonicii „George Enesc”, dirijor Iosif Ion Prunner – ora 17:00 şi ora 19:00, la Ateneul Român

* Se desfăşoară evenimentul „Magia Crăciunului” – la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (15 şi 16 dec.).

* „Călătorie în lumea filmului şi a musicalului”, sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Oprea, cu soliştii, orchestra şi corul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” – ora 19:00, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Asaf Borger, cunoscut ca Borgore, susţine un spectacol la Arenele Romane, începând cu ora 19:00 (cort încălzit). Borgore, numit „copilul teribil al bassului”, este unul dintre cei mai populari şi mediatizaţi artişti de muzică electronică. Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Radio Guerrilla

* Timişoara: Are loc premiera oficială a spectacolului „Timişoara. Capăt de linie”, care închide seria de spectacole dezvoltate în ultimii 10 ani de tandemul format din dramaturgul Peca Ştefan şi regizoarea Ana Mărgineanu sub titlul „Despre România numai de bine” – ora 19:00, la Sala 2 a Teatrului Naţional. Spectacolul va fi însoţit de o expoziţie care documentează prin imagini harta compusă din spectacolele realizate de Peca Ştefan şi Ana Mărgineanu în deceniul premergător Anului Centenar în oraşe din toate cele patru mari provincii româneşti: Baia Mare, Piatra Neamţ, Târgovişte şi Sfântu Gheorghe. Expoziţia va fi lansată astăzi, în foaierul Sălii 2, ca preambul al premierei spectacolului şi va putea fi vizitată până la finalul lunii ianuarie

– S-a întâmplat într-o zi de 16 decembrie

* Acum 464 de ani (1554), la Wilno, în Polonia, era parafat „Tratatul de alianţă şi de pace eternă” între Alexandru Lăpuşneanu, domnul Moldovei şi Sigismund al II–lea August, regele Poloniei

* Se împlinesc 170 de ani (1848), de când Adunarea naţională a fruntaşilor români transilvăneni adopta, la Sibiu, o petiţie naţională în care protestează împotriva „unirii” forţate a Transilvaniei cu Ungaria, hotărâtă în martie 1848 (16/28)

* Acum 108 ani (1910) a avut loc, la Issy les Moulineaux (lângă Paris), primul zbor experimental din lume al unui avion cu motor cu reacţie (avionul „Coandă 1910”), inventat, construit şi pilotat de inginerul român Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; datorită acestei realizări, Coandă a intrat în istoria aviaţiei sub denumirea de „părintele aviaţiei aeroreactive”

* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la apariţia Decretului privind exproprierea pământului din vechea Românie (până în martie 1919 au fost declarate expropriate 2.224.588 ha şi date în arendă obştilor de ţărani) (16/29)

* Se împlinesc 80 de ani (1938) de la înfiinţarea, prin Decret-lege, a Frontului Renaşterii Naţionale, organizaţie politică unică în stat (primul partid „de masă” din istoria României), având drept scop sprijinirea monarhiei şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea. Şeful suprem al FNR era regele; totodată, s-a reorganizat şi formaţiunea paramilitară „Straja ţării”

* Acum 74 de ani (1944), reapărea zilnic (până la 12.II.1945), la Bucureşti, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, sub direcţia lui Tudor Arghezi (prima serie a revistei de format liliput a apărut, zilnic, între 2.II.1928-10.VIII.1929 şi 15.VI.-5.X.1930, continuată, săptămânal, între anii 1937 şi 1938)

* Se împlinesc 55 de ani de când România a recunoscut Republica Tunisiană în august 1956, imediat după proclamarea independenței, relațiile diplomatice fiind stabilite la 16 decembrie 1963. Ambasada română la Tunis a fost deschisă în octombrie 1967. Tunisia a deschis Ambasada sa la București în octombrie 1981. La 30 septembrie 1997, autoritățile tunisiene au decis închiderea temporară a Ambasadei Tunisiei la București, invocând considerente financiare

* Cu 52 de ani în urmă (1966), Adunarea Generală a ONU a adoptat Acordul internaţional asupra drepturilor civile şi politice (a intrat în vigoare la 23.III.1976). Declaraţia universală a drepturilor omului din 10.XII.1948 şi pactele internaţionale referitoare la drepturile omului formează Carta internaţională a drepturilor omului

* Acum 48 de ani (1970), a avut loc premiera filmului „Love Story”, regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public; protagoniști: Ali Mac Graw și Ryan O´Neal. Drama romantică are la bază un scenariu scris de Erich Segal, după care a fost adaptată cartea „Love Story”. Filmul, binecunoscut pentru tragedia sa, este considerat, de Institutul American de Film, unul dintre cele mai romantice din toate timpurile

* Acum 47 de ani (1971), era adoptată, de către Adunarea Generală a ONU, Convenţia privind interzicerea producerii, perfecţionării şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea lor. Deschisă spre semnare la 10.IV.1972, la Washington, Moscova şi Londra, Convenţia a intrat în vigoare la 26.III.1975

* Tot acum 47 de ani avea loc şi adoptarea Declaraţiei privind proclamarea Oceanului Indian ca zonă a păcii, de către Adunarea Generală a ONU

* Cu 29 de ani în urmă (1989), izbucneau manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste de la Timişoara, care au marcat începutul Revoluţiei române

* În urmă cu 8 ani (2010), România a fost acceptată în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acordul de aderare a României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a fost semnat la data 20 ianuarie 2011, şi reprezintă încheierea unui proces de negociere între autorităţile române şi Agenţia Spaţială Europeană şi de pregătire a entităţilor române pentru participarea la programele şi proiectele ESA. Accesul direct la sistemele spaţiale ESA permite ţării noastre dezvoltarea unor aplicaţii spaţiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor naturale şi telemedicină

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii”, proclamată de Parlamentul României prin Legea nr. 230 din 9.XII.1998

– 1859: S-a născut profesorul Vasile Tarnavschi, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române, specializat în „Vechiul Testament”; decan al Facultăţii de Teologie, rector al Universităţii din Cernăuţi (1918-1920) (m. 1945)

– 1860: S-a născut generalul Ion Dragalina; în Primul Război Mondial, în fruntea Armatei I, a condus apărarea de la Jiu, în cursul căreia a fost rănit mortal (m. 1916)

– 1878: S-a născut istoricul Nicolae Bănescu, specialist în bizantinologie; membru titular al Academiei Române din 1936, vicepreşedinte al acestui for (1946-1948) (m. 1971) – 140 de ani

– 1894: A murit arhitectul Alexandru Orăscu; promotor al clasicismului (clădirea veche a Universităţii şi hotelul „Bulevard” din Bucureşti, hotelul „Continental” din Constanţa ş.a.); primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894); participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească; preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892) (n. 1817)

– 1936: S-a născut, (la Cernăuţi, azi în Ucraina), pictorul şi profesorul Constantin Flondor

– 1943: S-a născut Tudor Olteanu, comparatist şi teoretician literar („Morfologia romanului european”) – 75 de ani

– 1943: A murit arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti; autor al unor importante edificii social-culturale: mausoleul lui Vasile Alecsandri de la Mirceşti, biserica Copou din Iaşi, Muzeul Naţional de Artă (azi Muzeul Ţăranului Român) din Bucureşti, noile clădiri ale Universităţii din Bucureşti ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1937 (n. 1869) – 75 de ani

– 1953: S-a născut Leonard Oprea, prozator, poet şi eseist; din anul 1999 s-a stabilit în SUA – 65 de ani

– 1963: S-a născut Vasilica-Viorica Dăncilă, inginer în industria petrolieră, politician, prima femeie prim-ministru al României (din 29 ianuarie 2018); europarlamentar social-democrat (din 2009); preşedinte al Organizației Naționale de Femei a PSD (din 2015), preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Teleorman (2005 – 2014); vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Teleorman (2005 – 2014) – 55 de ani

– 1979: S-a născut interpretul de muzică uşoară Mihai Trăistariu; a reprezentat România la consursul Eurovision în anul 2006, la Atena, unde s-a clasat pe locul al patrulea, adunând cel mai mare punctaj din istoria participărilor ţării noastre la finala Eurovision – 172 de puncte

– 1991: A murit Mihai Berechet, actor şi regizor al Naţionalului bucureştean (n. 1927)

– 2006: A murit geologul Liviu Ionesi; activitatea de cercetare este concretizată în peste 165 de lucrări şi 30 de rapoarte geologice; importante preocupări şi pentru istoria ştiinţelor geologice din România, prin relevarea contribuţiei unor mari personalităţi din domeniu; membru titular al Academiei Române din 2003 (n. 1925)

– 2016: A murit Ion Toboşaru, teatrolog, eseist, poet şi profesor (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Telavi, Georgia: Ceremonie de învestire a noului preşedinte georgian, Salome Zourabichvili, prima femeie preşedinte al acestei ţări aleasă la sfârşitul unii noiembrie

– Vladivostok, Rusia: Alegerea guvernatorului regiunii Primorski în Extremul Orient rus, la două luni după anularea inedită a primului vot pentru fraude masive

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a statului Bahrain; marchează ieşirea de sub protecţia britanică – 1971

– Ziua Independenţei în Kazahstan; la 16.XII.1991 Sovietul Suprem de la Alma-Ata declară independenţa de stat. NOTĂ: Ziua naţională a Republicii Kazahstan (Ziua Republicii) se aniversează la 25 octombrie (marchează adoptarea Declaraţiei de suveranitate din 25.X.1990)

– 1687: A murit Sir William Petty, medic şi economist englez; unul dintre întemeietorii statisticii ca ştiinţă (n. 1623)

– 1775: S-a născut romanciera engleză Jane Austen (m. 1817)

– 1804: S-a născut Viktor Buniakovski, matematician rus; considerat fondatorul școlii ruse de teoria probabilităților (m. 1889)

– 1857: S-a născut astronomul american Edward Emerson Barnard, pionier al fotografiei spaţiale (este autorul unei impresionante colecţii de fotografii reprezentând Calea Lactee, eclipse de Soare şi de Lună) (m. 1923)

– 1871: A murit scriitorul şi criticul german Willibald Alexis (pseudonimul lui Georg Wilhelm Heinrich Häring), cunoscut mai ales pentru scrierile sale despre Brandenburg şi Prusia (n. 1798)

– 1882: S-a născut Zoltán Kodály, compozitor, muzicolog şi pedagog ungar (m. 1967)

– 1891, 16/28: A murit Sir William Arthur White, diplomat britanic; în 1879 a fost trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti; s-a dovedit un bun observator al realităţilor din ţările în care a avut misiuni diplomatice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1885 (n. 1824)

– 1897: A murit scriitorul francez Alphonse Daudet (n. 1840)

– 1901: S-a născut Margaret Mead, antropolog american; cercetări interculturale privind dezvoltarea personalităţii şi diferenţierea comportamentelor de sex; studii asupra problemelor ambientale şi de suprapopulare mondială (m. 1978)

– 1916, 16/29: A murit (asasinat de prinţul Iusupov) Grigori Rasputin, călugăr şi aventurier rus; favorit al familiei ţarului Nikolai al II-lea, a avut o influenţă ocultă asupra deciziilor politice; a scandalizat opinia publică a epocii prin viaţa imorală pe care o ducea (n. ~1864-1870)

– 1917: S-a născut scriitorul englez Arthur C. Clarke (m. 2008)

– 1921: A murit, la Alger, Camille Saint-Saëns, compozitor, organist, dirijor şi pedagog francez (n. 1835)

– 1938: S-a născut (la Tokyo) Liv (Johanne) Ullmann, actriţă de film de origine norvegiană, regizoare şi scenaristă; una dintre actriţele preferate ale regizorului suedez Ingmar Bergman – 80 de ani

– 1965: A murit tenorul italian Tito Schipa (n. 1889)

– 1969: S-a născut Adam Guy Riess, astrofizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2011, împreună cu Saul Perlmutter şi Brian P. Schmidt pentru descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate

– 1980: A murit antreprenorul american Harland Sanders, fondatorul lanţurilor de fast-food KFC (Kentucky Fried Chicken) (n. 1890)

– 1983: A murit regizorul rus de film Grigori Alexandrov (n. 1903) – 35 de ani

– 2001: A murit scriitorul german Stefan Heym (pseudonimul lui Helmut Flieg) (n. 1913)

– 2009: A murit producătorul de film american Roy Disney; a jucat un rol important în revitalizarea imperiului desenelor animate creat de unchiul său, Walt Disney (n. 1930)

– 2017: A murit Ralph Carney, saxofonist (a cântat şi la alte multe instrumente), cântăreț și compozitor american (n. 1956) – 1 an