Gloria de Vivaldi, la Sala Radio

În aşteptarea sărbătorilor de iarnă, Orchestra de Cameră Radio prezintă publicului miercuri, 19 decembrie (ora 19:00), la Sala Radio, un concert 100% Vivaldi, al cărui punct culminant va fi celebra lucrare Gloria în Re major, un prilej de a intra în atmosfera solemnă a Crăciunului.

Pe afişul serii se regăsesc, de asemenea: Concertul în si bemol major pentru vioară şi violoncel (solişti: Marian Alexandru – vioară şi Radu Sinaci – violoncel), două simfonii, o arie şi o cantată, toate semnate de Vivaldi, unul dintre cei mai prolifici compozitori ai barocului muzical. A compus în total 770 de lucrări (opere, concerte, simfonii ş.a.) şi este creatorul celebrei suite de concerte Anotimpurile.

Evenimentul se va bucura de prezenţa a doi invitaţi speciali – Toufic Maatouk, dirijor al Orchestrei Filarmonicii Libaneze şi soprana Rodica Vică, invitată a mai multor opere şi filarmonici atât din România, cât şi din străinătate.

În 2017, Rodica Vică a înregistrat în premieră mondială lucrarea enesciană Strigoii, alături de Orchestra Simfonică Radio din Berlin (Rundfunk-Sinfonieorchester), sub conducerea dirijorului Gabriel Bebeşelea, şi cu aceeaşi lucrare va debuta în 2019 într-una dintre cele mai prestigioase săli de concert europene: Konzerthaus Berlin. În 2015, Toufic Maatouk a debutat ca dirijor la Carnegie Hall în New York cu Messa di Gloria de Puccini, iar în 2016 a debutat cu Mozart – Requiem la Teatro San Carlo, din Napoli.

Concertul se va desfăşura cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu) şi a solistelor vocale Cecilia Bucerzan – soprană, Georgiana Simonov – soprană şi Claudia Caia – alto.

Toufic Maatouk este dirijor al Orchestrei Filarmonicii Libaneze, precum şi director artistic al Festivalului Internaţional Beirut Chants şi al stagiunii de muzică de cameră şi al corului Universităţii Antonine din Liban.

Toufic Maatouk a dirijat corul Universităţii Antonine mai mult de 13 ani, participând la numeroase festivaluri internaţionale. A colaborat cu numeroase orchestre precum: Lebanese Philharmonic Orchestra, Orchestra di San Carlo (Napoli), Orchestra Giovanile Mediterranea (Palermo), Orchestra Roma Sinfonietta (Roma), New England Symphonic Ensemble (New York), Orchestra Los Angeles Sinfonietta, Saint Petersburg Symphony Orchestra, Kiev Symphony Orchestra.

Rodica Vică a debutat pe scena Operei Naţionale Bucureşti în anul 2010, la numai 24 de ani şi a colaborat ulterior permanent cu această instituţie, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopţii) şi Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Bărbierul din Sevilla (Rosina) de G.Rossini etc.

În vara anului 2014, Rodica Vică a debutat internaţional în rolul Donna Anna din opera Don Giovanni de W. A Mozart la Viena în cadrul festivalului Klassik Festival Schloss Kirchstetten, urmând ca în toamna aceluiaşi an să deschidă Festivalul Internaţional de muzică barocă din Varazdin, Croaţia, alături de una dintre cele mai bine clasate orchestre de muzică barocă: Accademia Bizantina. În 2015, soprana a interpretat numeroase concerte cu programe inedite şi în primă audiţie alături de orchestre de renume din Austria, Italia, Germania, România şi Croaţia, culminând cu debutul în recital la Teatro La Fenice din Veneţia. În 2017, soprana a revenit la Festivalul George Enescu pentru un concert alături de Sinfonietta Wien.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.