Livrarea de armament Kievului reprezintă un amestec al SUA în conflictul intern ucrainean, afirmă Konstantin Kosacev

Declaraţia reprezentantului special al Departamentului de Stat pentru Ucraina, Kurt Volker, privind efectuarea, în următoarele luni, a unor noi livrări de armament Kievului reprezintă un amestec al Washingtonului în conflictul intern ucrainean, a declarat luni şeful Comitetului pentru afaceri externe din camera superioară a Parlamentului rus, Konstantin Kosacev. „Declaraţia lui Volker potrivit căreia SUA vor anunţa în scurt timp începerea unor noi livrări de armament în Ucraina reprezintă un nou amestec al Washingtonului în conflictul intern ucrainean. Iar amestecul se face cu un singur scop – de a prezenta conflictul drept unul ruso-ucrainean şi de a-i scăpa de responsabilitate pe supuşii săi de la Kiev” – a declarat Kosacev, subliniind că „Volker nu are altă misiune privind Ucraina„. Senatorul rus a calificat drept alarmant faptul că declaraţia privind livrările de arme Kievului a fost făcută chiar în momentul în care circulă noi informaţii privind o viitoare ofensivă amplă a Forţelor Armate ale Ucrainei în Donbas. „Scopul acesteia este destul de simplu – nu de a-i învinge pe apărătorii regiunilor Doneţk şi Lugansk, ci de a prelungi legea marţială, care expiră pe 26 decembrie, sub demagogia masivă privind agresiunea rusă. Iar armamentul american este exact ceea ce mai lipsea” – a declarat Kosacev./ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 17 decembrie