Previziunile săptămânii 17 – 23 decembrie 2018

Luni, 17 decembrie

* Viena, Republica Austria: Preşedintele Klaus Iohannis participă, în zilele de 17 şi 18 decembrie, la Forumul la nivel înalt Africa-Europa, la invitaţia Cancelarului Federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz, şi a preşedintelui Republicii Rwanda, Paul Kagame, în calitate de înalţi reprezentanţi ai ţărilor care deţin Preşedinţia Consiliului UE, respectiv preşedinţia Uniunii Africane. Programul zilei:

  • ora 20:00 (ora României) – Participare la dineul oficial oferit de către Cancelarul Federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz, în onoarea șefilor de delegaţii participanți la Forumul la nivel înalt Europa-Africa

– Parlament

* ora 14:00 – Şedinţă comună a Comisiilor pentru buget, finanţe şi a Comisiilor economice/de politică economică din Senat şi Camera Deputaţilor – sala Avram Iancu, nivel P1

– Senat

* ora 12:30 – Şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – Şedinţa Biroului permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 14:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Nivel P1, sala „Mihai Viteazul”

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – Şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Şedinţa în plen

* Şedinţe ale Comisiilor parlamentare:

  • ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
  • ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”

* Timo Pesonen, directorul general al Direcţiei Comunicare din cadrul Comisiei Europene, susţine prelegerea cu tema: „Fenomenul Fake News” – ora 14:00, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Sala Multifuncțională, Bd. Expoziţiei nr. 30A. Evenimentul este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și Center for EU Communication Studies

* Consultările secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe,  Dan Neculăescu, cu adjunctul ministrului de externe al Republicii Kazahstan, Roman Vassilenko – ora 11:00, la sediul MAE

* Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri europene, Melania-Gabriela Ciot, cu ambasadorul Albaniei, Ilir Tepelena – ora 11:00, la sediul MAE

* Ministerul Sănătăţii organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea planului naţional strategic pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA în perioada 2019-2021 – ora 12:00, la sediul Ministerului Sănătăţii, sala de consiliu

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Republicii Malaysia, în vizită de rămas bun – ora 17:00, la sediul MAE

* Participarea secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Maria Magdalena Grigore la sesiunea de interpelări a Parlamentului României – ora 18:00, la Palatul Parlamentului

* Întrevederea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu Szabolcs Takács, secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul cabinetului Prim-ministrului Ungariei

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 600 milioane lei

* Jud. Constanţa: Deschiderea oficială a Punctului de Trecere a Frontierei Dobromir – Krushari – ora 11:00

* Roma: În contextul modificărilor aduse Codului Rutier italian, Ambasada României în Italia organizează o sesiune de informare dedicată presei și mediului asociativ românesc din Italia – ora 19:00, la sediul Ambasadei, Via Nicolò Tartaglia nr. 36. Vor interveni experți în probleme de legislație rutieră din cadrul Poliției Rutiere italiene (Polizia di Stato – Servizio di Polizia Stradale) și din cadrul Poliției Metropolitane din Roma (Polizia metropolitana Roma Capitale)

* Şedinţa Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, la sala grupului parlamentar al PNL

* În ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh își sărbătorește ziua onomastică, prilej cu care, de la ora 9:00, în Catedrala patriarhală, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar de la ora 12:00 va fi oficiată slujba de Te-Deum, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea şi ajutorul dăruite Patriarhului României în slujirea Bisericii Ortodoxe Române şi a poporului român

* Concert de colinde „Iată vin colindători” organizat la Parohia „Iancu Vechi – Mătăsari” – ora 19:00, Bd. Pache Protopopescu nr. 90A

* Seara Regală oferită în onoarea Corpului Diplomatic de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române – ora 18:30, la Palatul Elisabeta

* Au loc mai multe evenimente culturale organizate de Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher: lansări de volume de carte scrise de autori romi, lansarea catalogului de artă „Raport Urban”, pictor Eugen Raportoru şi lansarea Platformei on-line cu produsele culturale rome – ora 16:30, la Centrul Cultural „Petőfi Sándor”, Str. Zalomit nr. 6

* Alexandria: Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman primeşte un prim lot de nouă ambulanţe noi – ora 10:00, la sediul CJ Teleorman

* Bistriţa-Năsăud: Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 13:00

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă ultimul termen al dosarului privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Constanţa şi Mamaia, în care sunt judecaţi, printre alţii, Radu Mazăre, Cristian Borcea şi Nicuşor Constantinescu

* Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) lansează informarea „Valori europene în contextul Preşedinţiei României la Consiliul UE”, elaborat în cadrul Platformei de Sprijin RO2019 a societăţii civile – ora 13:00, la sediul FDSC, Bd. Nerva Traian nr. 21

* Timişoara: Primăria Timişoara şi Asociaţiile de revoluţionari organizează un program prin care comemorează victimele şi celebrează victoria împotriva comunismului (14 – 22 dec.). Din programul zilei:

  • Zi de doliu în Timişoara, zi în care se vor oficia slujbe de pomenire şi vor fi depuneri de coroane la Catedrala Mitropolitană (ora 10:00), Biserica Martirilor (ora 12:00) şi Cimitirul Eroilor (ora 14:00), iar de la ora 18:00, pe treptele Catedralei, va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martiri

* Cluj-Napoca: Rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. Ioan-Aurel Pop, și președintele Senatului, pr. prof. Ioan Chirilă, prezintă Concertul Tradițional de Crăciun, susținut de Orchestra Simfonică a Universitatea Babeș-Bolyai, condusă de dirijorul Radu Ciorei – ora 18:00, în Sala Auditorium Maximum

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează manifestarea cu titlul „17 decembrie – Ziua Fraţilor Wright” – ora 10:00, în sala „Marin Sorescu”. În cadrul acţiunii, la care şi-au anunţat participarea elevi de la Şcoala Generală „Traian”, coordonaţi de profesorul Raluca Diaconu-Dinu, sunt planificate activităţi privind cunoaşterea contribuţiilor româneşti la istoria aviaţiei universale, vizionarea filmelor educative „Fraţii Wright” şi „Primul zbor cu motor”, dar şi vizitarea sălilor şi spaţiilor bibliotecii

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timişoara organizează conferința de presă de diseminare a rezultatelor proiectului „UVT teaching brand – un model de instruire pentru stimularea învățării de profunzime a studenților” – ora 11:00, în Amfiteatrul A01, Bd. Vasile Pârvan nr. 4. Prin acest proiect Universitatea și-a propus dezvoltarea unui model de instruire propriu în jurul căruia să poată fi constituit un sistem integrat de programe de formare, proceduri și instrumente de asigurare a calității predării și de recompensare a prestațiilor didactice de calitate

* Are loc lansarea albumului FiRMA, „Poezii alese, vol. I” apărut, la finalul acestui an, la Editura Casa Radio – ora 18:30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Publicul va avea, astfel, ocazia de a fi martorul unei întâlniri între muzica rock şi poezie, cântată de membrii trupei FiRMA şi, în acelaşi timp, recitată – graţie înregistrărilor păstrate în Fonoteca Radio România – de autorii George Bacovia, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu şi Elena Vlădăreanu

* „Atelierul magic al lui Moş Crăciun”, ateliere de creaţie şi dezvoltare personală, adresate copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti – ora 14:00, la sediul ARCUB din Str. Lipscani nr. 84-90 (17 – 21 dec.)

* Vernisajul expoziției de ceramică „Galateea Group” – ora 17:00, la Galateea Contemporary Art, Calea Victoriei nr. 132. Printre partenerii media: Radio România Cultural (17 dec. 2018 – 15 feb. 2019)

* Concert de Colinde susţinut de Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, creat și dirijat de Voicu Enăchescu – ora 19:00, la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Institutul Francez va găzdui Gala Premiilor Centrului Național al Dansului București, care va fi prezentată de coregraful Paul Dunca – ora 19:00, la sala Elvira Popescu a Institutului Francez din București, Bd. Dacia nr. 77. Cu această ocazie va avea loc și lansarea cărții „FranceDanse Orient-Express”, volum apărut sub egida Institutului Francez din România și coordonat de Oana Cristea-Grigorescu și de Andrei Popov, în cadrul proiectului condus de Irina Petrescu, directoarea delegată a Institutului Francez din București

* „Gala Teatrului Metropolis 12” – se marchează 12 ani de existenţă a acestei instituţii de cultură şi 66 de ani de la debutul marii actriţe Tamara Buciuceanu-Botez – ora 19:00, la Teatrul Metropolis

* Programul anual cultural şi educaţional de binefacere „Vocile Ortodoxiei din Rusia” – concert de muzică religioasă organizat cu sprijinul Ambasadei Federaţiei Ruse din România – ora 19:00, la Cinema Pro

* Concert „Vienna Magic – Christmas Edition” susţinut de orchestra Johann Strauss Ensemble, condusă de dirijorul Russel McGregor – ora 19:30, la Sala Palatului. Invitați speciali: soprana Irina Baianț, soprana Milena Arsovska și baritonul Michael Havlicek

* Are loc o nouă serie a Atelierelor „Micul Artist”, care se va desfășura între 17 decembrie 2018 – 31 mai 2019. Seria atelierelor cuprinde o paletă largă de domenii, de la fotografie, street dance, scenografie, cor, flamenco, actorie, balet și artă medievală până la cele nou adăugate în această stagiune: atelier de dansuri populare, de blockflote, de step și ateliere de comunicare și de pantomimă

* Alexandria: Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Iată, vin colindătorii!”. De la ora 15:00, pe pietonalul din centrul Alexandriei va avea loc parada datinilor şi obiceiurilor de iarnă, iar de la ora 16:00, grupurile de colindători vor urca pe scena amplasată în centrul oraşului şi vor susţine un program artistic care va cuprinde datini şi obiceiuri specifice zonei pe care o reprezintă. La ediţia din acest an a festivalulului participă Elena Mimiş Trancă şi Grupul de colindători „Liliacul” din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, „Ceata Urşilor lui Gavrilă” din Asău, judeţul Bacău, Radu Lazăr şi Grupul de colindători „Someşana” din judeţul Cluj, Ileana Matus şi Ansamblul „Mara” din Maramureş, Călin Brăteanu şi Ansamblul „Botoşana” din Suceava şi ansamblurile „Junii Crişului” şi „Dubaşii” din Dieci, judeţul Arad. Judeţul Teleorman este reprezentat la festival de Grupul vocal bărbătesc „Burnasul”. Spectacolul va fi prezentat de Violeta Ianculescu, realizator evenimente folclorice la Radio România

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează acţiunea cu titlul „Walt Disney vs Ion Popescu-Gopo – magicieni ai micului ecran” – ora 11:00, în sala „Marin Sorescu”. La acţiune şi-au anunţat participarea elevi de la Şcoala Generală „Traian”, coordonaţi de profesorii Cristina Nălbitaru şi Mihaela Stănescu. Activităţile vor avea ca teme: contribuţiile româneşti aduse animaţiei universale, vizionarea filmului biografic „Walt Disney – entrepreneur and producer”, dar şi a filmelor de animaţie „Crăciunul lui Mickey”, respectiv „Scurtă istorie”, realizat de Ion Popescu Gopo, primul desen animat românesc distins cu prestigiosul premiu „Palme d’Or”, la Festivalul Internaţional de la Cannes, în 1957

* Mogoşoaia: Se deschide expoziția itinerantă de artă sacră „Tezaur Episcopia Tulcii” – ora 16:00, în Holul cu mozaic al Palatului Brâncovenesc. Expoziția prezintă un remarcabil fond de obiecte bisericeşti reprezentative pentru trei secole (XVIII, XIX și XX), dar şi pentru aria culturală şi confesională a Dobrogei de Nord

* Ploieşti: Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești organizează o conferință de presă dedicată celei de-a II-a ediții a Balului Filarmonicii – ora 11:00, la sediul din Str. Anton Pann nr. 5.  Vor participa directorul instituției, Vlad Mateescu, și directorul adjunct artistic, Georgiana Frîncu

* Suceava: Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, organizat de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina  – ora 12:00, la Muzeul de Istorie, Sala Pod (17 dec. 2018 – 15 ian. 2019)

* Timişoara: Are loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Timişoara. Capăt de linie” – ora 19:00, la Sala 2 a Teatrului Naţional din municipiu

* Chişinău: Are loc lansarea albumului fotografic „1918. Cum s-a făcut România Mare”, care reunește 200 de fotografii din colecțiile Arhivelor Naționale ale României ce ilustrează evenimentele de acum 100 de ani care au dus la Unirea românilor din anul 1918 – ora 17:00, la Biblioteca Națională a R. Moldova. Albumul conține fotografii unice din anii 1916-1922, cu o introducere semnată de Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române

* Paris: „Déracinés/Rupți din rădăcini” este primul eveniment organizat în cadrul Sezonului România-Franța organizat în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, care a găzduit repetițiile pentru această producție în luna noiembrie. Premiera spectacolului are loc în zilele de 17 și 18 decembrie, la Lavoir Moderne Parisien

* Soseşte echipa feminină de handbal a României de la Campionatul European din Franţa – pe Aeroportul „Henri Coandă” – Salonul Oficial, Otopeni

* Are loc un meci în Liga Naţională de baschet feminin: CS Agronomia Bucureşti – CS Municipal Târgu Mureş – ora 18:00, la Sala Agronomia

* Chiajna: Steaua Bucureşti înfruntă echipa macedoneană Vardar Skopje, în SEHA League la handbal masculin – ora 18:15, pe Sala Concordia

* Jud. Constanţa: Se dispută ultimul meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal: FC Viitorul Constanţa – FC CFR 1907 Cluj – ora 20:00, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu

* Timişoara: Are loc un meci în Liga Naţională de baschet masculin: CS SCM Timişoara – BCMU FC Argeş Piteşti – ora 18:00, la Sala Constantin Jude

* Pitești: Alpinistul Teofil Vlad va face o prezentare despre ascensiunea pe Vârful Pumori – „Expediția Pumori 2018” – ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”, Sala de Lectură

* * * * *

– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor pescuitului din statele membre pentru a stabili cotele pentru 2019 pentru Atlantic şi Marea Nordului (17 – 18 dec.)

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului de stabilizare și asociere UE-Kosovo

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului de asociere UE – Ucraina

– Bruxelles: Publicarea celei de-a doua estimări a inflaţiei din luna noiembrie în zona euro

– Viena: Vizita preşedintelui egiptean, Abdel Fattah Al-Sisi, în cadrul căreia se va întâlni cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz

– Londra: Premierul britanic, Theresa May, va apărea în faţa parlamentului britanic pentru a discuta pe tema summitului european din 13-14 decembrie de la Bruxelles

– Paris: Vizita ministrului german al economiei, Peter Altmaier (17 – 18 dec.)

– Washington: Directorul adjunct al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Alan Wolff, prezintă previziunile pentru comerţul mondial

– SUA: Fostul şef al FBI, James Comey din nou audiat de parlamentari în legătură cu campania electorală din 2016

– Geneva, Elveția: Revizuirea politicilor comerciale ale Statelor Unite ale Americii la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) (17 – 19 dec.)

– Lilongwe, Malawi: Prima Convenţie naţională a partidului lui Saulos Chilima, vice-preşedinte şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2019

– Nyon, Elveția: Se desfăşoară tragerile la sorţi ale optimilor Ligii Campionilor la fotbal – ora 13:00, şi şaisprezecimilor Europa League la fotbal – ora 14:00

– Paris: Cântăreaţa Carla Bruni îşi inaugurează dublura de ceară la muzeul Grévin din Paris

– Bangkok, Thailanda: Concursul de frumusețe Miss Univers 2018

Marţi, 18 decembrie

* Viena, Republica Austria: Preşedintele Klaus Iohannis participă, în zilele de 17 şi 18 decembrie, la Forumul la nivel înalt Africa-Europa, la invitaţia Cancelarului Federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz, şi a preşedintelui Republicii Rwanda, Paul Kagame, în calitate de înalţi reprezentanţi ai ţărilor care deţin Preşedinţia Consiliului UE, respectiv preşedinţia Uniunii Africane. Programul zilei:

  • ora 9:30 (ora României) – Întâlnirea șefilor de stat și de guvern; alocuţiune – Austria Center Viena
  • ora 11:15 (ora României) – Fotografie de familie
  • ora 11:30 (ora României) – Participare la Forumul la nivel înalt Europa–Africa – Austria Center Viena

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente:

  • ora 10:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – Sala 6001, etaj 6
  • ora 11:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – Sala 5001, etaj 5
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – Sala 3047, etaj 3
  • ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Sala 5001, etaj 5
  • ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate – Sala 6057, etaj 6
  • ora 11:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Sala 9, corp B3, parter
  • ora 12:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – Sala 7018, etaj 7
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică – Sala 7029, etaj 7
  • ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – Sala 5058, etaj 5

– Camera Deputaţilor

* Activitate în comisiile parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – Sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – Sala 4113, etaj 4
  • ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Sala comisiei
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – Sala 3150
  • ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – Camera 29, etaj P1
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – Sala 6115
  • ora 12:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – Sala 3046
  • ora 13:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
  • ora 14:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 15:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

* ora 16:00 – Şedinţă în plen

* Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează un briefing, off the record, cu purtătorul de cuvânt al Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), Izabella Cooper – ora 10:00, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Temele abordate vor fi: mandatul agenţiei Frontex, situaţia migraţiei la graniţele externe ale UE şi importanţa contribuţiei pe care România o aduce în gestionarea controlului la frontiere şi în ceea ce priveşte mobilizarea de echipamente tehnice

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 90 milioane lei

* Timişoara: Primăria Timişoara şi Asociaţiile de revoluţionari organizează un program prin care comemorează victimele şi celebrează victoria împotriva comunismului (14 – 22 dec.). Din programul zilei:

  • ora 18:00 – pe treptele Catedralei Mitropolitane se vor aprinde candele

* Evenimentul „Centrele de afaceri pentru export şi filierele de produse ecologice” – ora 10:00, la sediul USH Pro Business, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36

* Masă rotundă privind colaborarea bilaterală dintre Marea Britanie și România în domeniul științei și inovării, în perioada imediat urmatoare separării Marii Britanii de UE – Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”

* În cadrul evenimentelor dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri, istoriei culturii românești, Primăria Municipiului București organizează conferința dezbatere „De la agonie la extaz; evenimentele anului 1918 în aprecierea contemporanilor” – ora 18:00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr.15. Evenimentul este organizat în parteneriat cu FDGR, Forumul Regional-Regiunea Extracarpatică și FDGR București

* Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural, în colaborare cu Asociația pentru Educație „Teofor”, prezintă premiera filmului documentar „Destinul European al României” – ora 16:00, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38

* Concert de muzică tradiţională din folclorul zonei Bistriţa-Năsăud susţinut de grupuri de colindători din localităţile Şieuţ, Poiana Ilvei, Sângeorz Băi şi colindători de pe Valea Ţibleşului – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Calea Grivitei nr. 64-66. De asemenea, va avea loc o expoziţie de creaţie ţărănească: zadii şi ceramică

* Muzeul Municipiului București organizează un nou eveniment din seria „Idei în Agora – Cântarea României Mari. Dezbatere despre memorializarea festivă a Centenarului” – ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu. Invitați: Steliu Lambru, Răzvan Pârâianu, Marius Turda. Moderator: Sorin Antohi

* Nouă dintre cei şaisprezece tineri muzicieni premiați de ParkLake și Radio România Muzical care susțin Excelența în muzica clasică vor evolua în cadrul unor recitaluri pe scena amplasată în Main Square – ParkLake, în perioada 18 – 20 decembrie, de la ora 18:00. Festivitatea de premiere va avea loc joi, 20 decembrie, de la ora 18:45; premiile vor fi înmânate de violonistul Alexandru Tomescu, președintele Fundației Remember Enescu. Recitalurile vor fi prezentate de Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical

* În cadrul evenimentului „De la Bing Bang la înţelegerea existenţei umane” are loc lansarea cărții „Marele tot. Imaginea de ansamblu asupra originii vieții, sensului existenței și a însuși Universului”, de Sean Carroll, în colecţia Mathesis a Editurii Herald – ora 18:30, la Librăria Seneca Anticafe, Piaţa 1 Mai, Str. Arhitect Ion Mincu nr. 1. Invitații serii sunt: Anca Bontaş, profesor de biologie, vicepreşedinte ASUR, Corina Negrea, jurnalist de ştiinţă, realizatorul emisiunii „Ştiinţa în Cuvinte Potrivite” la Radio România Cultural, Cristian Român, senior editor la revista Ştiinţă şi Tehnică și George Arion Jr., traducător. Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci, PR Editura Herald

* Concert tradițional susținut de Orchestra de Cameră Unirea, dirijor Vincent Gruger – ora 19:00, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”. Invitați: soprana Mihaela Panca și tenorul George Ionuț Virban

* Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, organizează spectacolul muzical „Oameni − Tribut Aurelian Andreescu”, în memoria unuia dintre cei mai valoroși și mai apreciați interpreți români, care a lăsat în urma sa numeroase șlagăre ascultate și azi – ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național București. Spectacolul, al cărui amfitrion va fi Aurelian Temișan, este pregătit de George Natsis, reorchestratorul întregului material sonor, și de Vlad Popescu, band leader-ul și bateristul orchestrei, spectactorilor fiindu-le pregătite numeroase surprize, alături de invitați speciali

* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează lansarea produselor culturale rezultate în urma implementării proiectului „Bistriţenii şi Marea Unire”, finanţat prin fonduri nerambursabile de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Este vorba despre filmul documentar şi broşura realizată de echipa de proiect, „Bistriţenii şi Marea Unire” – ora 18:00, la Restaurant Ozana. În cadrul evenimentului de lansare vor fi înmânate diplome şi plachete aniversare colaboratorilor Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud care s-au implicat în acest an în organizarea activităţilor culturale destinate celebrării Centenarului

* Cluj – Napoca: Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi copii din Programul Naţional Cantus Mundi vor susţine un concert de Crăciun – ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj – Napoca

* Deva: Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează spectacolul de colinde „Noi umblăm și colindăm!” – ora 18:00, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”

* Drobeta Turnu Serverin: Concert extraordinar de colinde susţinut de Ştefan Hruşcă, în cadrul unui turneu naţional – ora 17:00, la Centrul Culturii „Theodor Costescu”

* Sebeş: Opera Comică pentru Copii  prezintă spectacolul intitulat „Directorul de Teatru”, de W. A. Mozart, în regia maestrului Cristian Mihăilescu – ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

* Sibiu: Muzeul Astra organizează o conferinţă de presă privind vernisajul expoziţiei „EXPO Comunități transilvane la Centenar – povestea României întregite!”

* Târgu Neamț: Concert extraordinar de Crăciun susţinut de Paula Seling, cu participarea specială a Orchestrei Filarmonicii de Stat Botoşani, dirijor: Daniel Manasi – ora 19:00, la Casa de Cultură „Ion Creangă”

* Sibiu: Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, în colaborare cu Asociaţia culturală „Euro Est Alternativ” organizează Sărbătoarea Gastronomiei Sibiene – Cina de Ignat, la care participă 15 bucătari din Sibiu, Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş şi Arad – ora 10:00, Str. Cetăţii

* * * * *

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului de stabilizare și asociere UE-Serbia

– Viena: Reuniune a UE – Africa pe tema cooperării în materie de dezvoltare economică şi politica migratoare

– Los Angeles, Statele Unite: Elon Musk’s Boring Company va deschide primul tunel de mare viteză din Los Angeles

Miercuri, 19 decembrie

– Senat

* ora 10:30 – Lucrări în plen

* Lucrări în comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – Şedinţă în plen

* ora 12:00 – Vot final

* la închiderea ședinţei de vot final – Şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – Activitate în comisiile parlamentare

* Curtea Constituţională a României urmează să discute sesizarea PNL privind numirea în funcţie a şase membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară

* Curtea Constituţională a României va discuta sesizarea preşedintelui în legătură cu Legea privind declasificarea unor documente

* Fundația Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI organizează, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii, Gala caritabilă „Crăciun pentru toţi” – ora 19:00, la Ateneul Român. Evenimentul organizat în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” şi Televiziunea Română, omagiază Centenarul și memoria Reginei Maria

* Orchestra de Cameră Radio prezintă un concert 100% Vivaldi – ora 19:00, la Sala Radio. Concertul se va desfășura cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Ciprian Ţuţu, și a solistelor vocale Cecilia Bucerzan – soprană, Georgiana Simonov – soprană și Claudia Caia – alto

* Artistele Tiina Sööt (Estonia) și Dorothea Zeyringer (Austria), care formează duo-ul artistic Sööt/Zeyringer, prezintă lecture-ul performativ „Running gag” – ora 19:30, la Centrul Național al Dansului București, Sala „Stere Popescu”

* Cluj-Napoca: Concert susţinut de Ștefan Bănică – ora 19:30, la BT Arena (Sala Polivalentă)

* * * * *

– Antananarivo, Madagascar: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, între Andry Rajoelina şi Marc Ravalomanana

– Mogadishu, Somalia: Alegeri prezidenţiale

– Harare, Zimbabwe: Termenul limită pentru depunerea raportului Comisiei de anchetă asupra violenței postelectorale din Zimbabwe

Joi, 20 decembrie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare

* Teatrul Arte dell’Anima prezintă un concert caritabil pentru copiii de la Valea Plopului – ora 19:00

* Centrul Național al Dansului București (CNDB) prezintă primul spectacol autohton de dans contemporan cu interpreți de vârsta școlii primare: „Dansuri Mici” – ora 18:00, la Sala „Stere Popescu”, Bd. Mărășești nr. 80-82. Spectacolul contribuie la susținerea terapiei pentru copiii care suferă de autism, spectatorii având posibilitatea de a face o donație către asociația HELP Autism

* Premiera spectacolului „Despre tandrețe” organizată de Teatrul Dramaturgilor Români – ora 17:00, Calea Griviței nr. 64-66

* În cadrul evenimentului „ALT.Crăciun” organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, Ada Milea susține spectacolul – concert – „Apolodor”, alături de artiștii Dorina Chiriac și Radu Bânzaru  – ora 18:00, la Sala Mare, ARCUB.

* Asociaţia Femeilor din teatru If…/Dacă… pentru femei, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), Arhivele Naționale ale Statului, Asociația România Culturală și Editura Humanitas prezintă premiera spectacolului „Regina Maria, Regina Tuturor Românilor” – ora 18:00, la MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Are loc o nouă ediție a evenimentului „Rock for Revolution”, cu trupele Pro Musica, Implant pentru Refuz, Melting Dice și Sanctuar – ora 19:00, în Piața Victoriei

* Arad: La aniversarea a 125 de ani de la deschiderea Complexului Muzeal Arad, Filarmonica de Stat Arad prezintă un Concert aniversar susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii dirijată de Petronius Negrescu și de Corul academic, dirijat de Rober Daniel Rădoiaș – ora 19:00, la Sala Palatului

* * * * *

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului de asociere UE-Egipt

– Moscova: Conferinţa anuală de presă a preşedintelui rus, Vladimir Putin

– Lomé, Togo: Alegeri parlamentare

Vineri, 21 decembrie

* În cadrul evenimentului „Atelierul magic al lui Moș Crăciun” are loc spectacolul de teatru „România dodoloață”, producția Teatrului „Ion Creangă” din București – ora 18:00, la ARCUB, Sala Mare

* Concert susţinut de Corul de Copii Radio, în cadrul evenimentului „ALT.Crăciun” organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – ora 19:00, în Pasajul Gabroveni, ARCUB. Printre partenerii media: București FM, Radio România Cultural

* La cererea publicului, Tudor Gheorghe va susține încă un concert „Tot ce-i românesc nu piere” – ora 19:00, la Sala Palatului. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra și corul bărbătesc CONCERTINO sub bagheta dirijorului Marius Hristescu

* Cluj-Napoca: SpectacolulWinter Delights” dirijat de Flaviu Mogoșan – ora 18:30, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

* Ploieşti: Schöenbrunn Palace Orchestra Vienna prezintă concertul „Crăciun Vienez” – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* * * * *

Sâmbătă, 22 decembrie

* „Craciun Vienez” – concert susţinut de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna – ora 19:00, la Sala Palatului

* Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” prezintă „Craciun la Savoy”, spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă – ora 19:00, la Sala Savoy

* Ploieşti: Balul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, ediţia a doua – ora 18:00, la Palatului Culturii, Sala Coloanelor. Pe scenă vor urca orchestra simfonică, la al cărei pupitru dirijoral se va afla maestrul Ilarion Ionescu Galați, și Ploiești Jazz Trio

* Suceava: Concert susținut de Horia Brenciu şi HB Orchestra – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”

* * * * *

– N’djamena, Chad: Vizita președintelui francez, Emmanuel Macron, pentru a se întâlni cu trupele franceze staționate acolo ca parte a insurgenților de luptă de 3 000 de soldați din Barkhane din Sahel (22 – 23 dec.)

Duminică, 23 decembrie

* Are loc spectacolul „Christmas Jazz”, care îl va avea ca amfitrion pe Ion Caramitru, iar la „pupitruˮ se va afla Emy Drăgoi, interpret şi regizor artistic – ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti

* Cluj-Napoca: Concert „Zâmbet pentru copii”, cu Young Famous Orchestra, dirijor: Vladimir Agachi, şi Grupul Coral Sfântul Apostol Andrei, dirijor: preotul Decebal Corea – ora 18:30, la Universitatea Babeș Bolyai

* * * * *

– Kinshasa, RD Congo: Alegeri prezidenţiale, legislative şi provinciale

* * * * *