Paula Seling, Nico şi Vlad Miriţă, invitaţi speciali în concertul „Iarna spune poveşti”, prezentat de Big Band-ul Radio

Cele mai cunoscute şi mai îndrăgite colinde româneşti şi cântece internaţionale de Crăciun şi câteva dintre cele mai apreciate voci ale momentului îşi dau întâlnire pe scena Sălii Radio într-un concert extraordinar de Crăciun, vineri, 21 decembrie (ora 19:00), susţinut de Big Band-ul Radio.

Sub titlul Iarna spune poveşti, de altfel şi titlul piesei compuse de Andrei Tudor, pe care o veţi asculta în concert, evenimentul reuneşte pe scena Sălii Radio o suită de invitaţi speciali. Îi veţi aplauda pe Paula Seling, Nico, Vlad Miriţă, tânăra soprană Maria Ţarălungă, Corul de copii Sunetul Muzicii (condus de Cristina Manoliu) şi Grupul vocal Acapella (condus de George Miron). Concertul extraordinar se va derula sub bagheta a doi dintre cei mai cunoscuţi dirijori şi compozitori români dedicaţi în special muzicii pop: Ionel Tudor şi Andrei Tudor. În programul serii veţi asculta: The First Noel, It’s Beginning to Look a lot Like Christmas, Moş Crăciun, Adeste Fideles, Let it Snow, Have yourself a Merry Little Christmas, Silent Night ş.a.

Concertul din 21 decembrie încheie prima parte a stagiunii de concerte 2018-2019 de la Sala Radio, trei luni care au însemnat numeroase evenimente speciale: RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, Concert Radio România 90 de ani, concertele dedicate Centenarului României ş.a.

Primul concert al Noului An va avea loc pe 16 ianuarie 2019 şi îl va avea ca protagonist pe violonistul Alexandru Tomescu. Concertul 100% Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta unui invitat special: Ladislau Horvath, concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino.

Printre invitaţii speciali pe care îi veţi aplauda anul viitor pe scena Sălii Radio se numără Dirijorii Cristian Mandeal, Tiberiu Soare, Nicolae Moldoveanu, Gabriel Bebeşelea, Sascha Goetzel ş.a. şi solişti de talie internaţională precum tânăra pianistă Sînziana Mircea – aplaudată în 2016 în celebra Carnegie Hall din New York – şi pianistele Alexandra Dariescu şi Lorena Ţecu, violoncelistul Marin Cazacu ş.a.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

RADOR – 18 decembrie