Programul „Rabla pentru electrocasnice”, lansat

Programul „Rabla pentru electrocasnice” a fost lansat astăzi şi doritorii se pot înscrie pentru a obţine un voucher destinat achiziţionării unora noi, cu eficienţă energetică sporită. Ei trebuie să aducă la magazin, în schimb, un aparat electronic sau electrocasnic vechi.

Valoarea unui voucher este între 200 şi 400 de lei şi vor fi disponibile 60.000 de astfel de bonuri valorice. Pot fi folosite pentru cumpărarea de maşini de spălat rufe, frigidere şi combine frigorifice şi aparate de aer condiţionat, a explicat Edvin Abdulachim, director comercial al unui magazin partener.

Edvin Abdulachim: Dacă el vrea să achiziţioneze o maşină de spălat, există două variante: varianta cu voucher de 200 de lei şi varianta de voucher de 300 de lei. Varianta de voucher de 200 de lei se primeşte în momentul în care acel client decide să achiziţioneze o maşină de spălat cu o clasă de consum A++. Primind 300 de lei, el va trebui să achiziţioneze un produs cu o clasă energetică A+++. Cel de 400 se acordă în cazul frigiderelor, combinelor frigorifice, cu consum A+++.

Realizator: Pe lângă reducerea consumului de energie electrică, programul are ca scop şi reciclarea, a declarat ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu:

Graţiela Gavrilescu: Toate firmele care valorifică echipamentele electrice şi electrocasnice să redea circuitului normal, economic, tot ceea ce se poate recupera, asta în semn de respect pentru generaţiile viitoare, în sensul că resursa naturală a acestei ţări o să putem să o păstrăm cât mai multe sute de ani.

Realizator: Ministrul mediului a mai anunţat că la începutul anului viitor va fi funcţional şi programul pentru instalarea panourilor fotovoltaice pentru locuinţe, program ce prevede o subvenţie de până la 20.000 de lei, transmite reporterul RRA, Bogdan Isopescu./ilixandru/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 decembrie