Tramvaiul lui Moş Crăciun va circula duminică, între orele 12:00-15:00, în centrul Bucureştiului

Tramvaiul lui Moş Crăciun va circula, astăzi, între orele 12:00-15:00, în centrul Bucureştiului, pe traseul Depoul Victoriei, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Şoseaua Ştefan cel Mare, Obor, Calea Moşilor, Piaţa Sfântul Gheorghe şi retur. Copiii care vor călători cu tramvaiul îi vor putea spune Moşului cele mai frumoase poezii, iar apoi vor fi răsplătiţi cu cadouri surpriză. Călătorii vor putea asculta colinde cântate de corul angajaţilor de la Societeta de Transport – se arată într-un comunicat al societăţii. Tramvaiul lui Moş Crăciun este o garnitură de epocă, fabricată în anii ’60, transformată şi modernizată ulterior./amirea/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie)